O medalie de campion mondial, vândută pentru cocaină: "Aproape m-a omorât, am pierdut absolut tot!"
24.05.2020, 09:49La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Flavio Donizete (36 de ani), fostul jucător al celor de la Sao Paulo, a avut puterea să vorbească despre dependența de cocaină și perioada extrem de dificilă prin care a trecut.
Flavio a fost promovat la prima echipă în 2004, iar un an mai târziu făcea parte din lotul lui Sao Paulo, care cucerea Campionatul Mondial al Cluburilor, după o finală cu Liverpool, scor 1-0.
Cinci ani mai târziu, după ce a plecat de la Sao Paulo și s-a îndreptat către ligile inferioare, sud-americanul a devenit dependent de cocaină și a recurs la gesturi extreme, inclusiv la vânzarea medaliei de campion obținută la Yokohama.
"Aveam bani, mașină, îi reparasem casa mamei mele, iar în 2010 am încercat cocaină pentru prima dată. Consumam moderat la început, dar a devenit foarte puternică dependența și am început să pierd tot.
Am pierdut absolut tot. Toate economiile erau folosite pentru droguri. Dimineața, la prânz și seara", a declarat Flavio, pentru Globoesporte, citat de Marca.
Flavio: "Am vândut medalia de campion pentru 7.000 de reali brazilieni"
Dependența a fost atât de puternică încât fostul fundaș și-a vândut chiar și medalia de campion mondial. Suma a fost de 7.000 de reali brazilieni, aproximativ 1.160 de euro.
Flavio spune că a renunțat la droguri în ultimul an, acum lucrând ca grădinar.
"După ce am aflat de cocaină, am vândut medalia pentru 7.000 de reali brazilieni. Când am primit banii, i-am consumat aproape pe toți pentru cocaină. Prima tranșă a fost de 1.000 de reali brazilieni, bani pe care i-am cheltuit în două zile.
E o boală lentă, progresivă, incurabilă și fatală. Aproape m-a omorât!", a mai spus Flavio.
Etichete: brazilia , sao paulo , cocaina , flavio donizete , campionatul mondial al cluburilor 2005
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții