"Nu sunt un jucător talentat ca Messi!" Motivul pentru care Usain Bolt este fan Cristiano Ronaldo
01.09.2018, 19:51SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul mare atlet jamaican, Usain Bolt, a debutat ca fotbalist profesionist, jucând vineri pentru echipa australiană de primă divizie Central Coast Mariners. În vârstă de 32 de ani, Bolt a intrat în joc în minutul 71 al meciului amical pe care echipa sa l-a câştigat cu 6-1 împotriva unei formaţii de amatori, Coast Select.
De opt ori campion olimpic, deţinător al recordurilor mondiale la 100 şi 200 m, Usain Bolt a vorbit despre cariera sa în fotbal. Acesta a recunoscut că nu este la fel de talentat ca Messi și de a dezvăluit care este jucătorul său favorit.
"Sunt un mare fan al lui Cristiano Ronaldo. Motivul? Munca pe care o depune. Știe ce este necesar pentru a fi cel mai bun, trebuie să fac la fel. Nu sunt un jucător talentat ca Messi. El a început când era tânăr și este foarte talentat. Cristiano a muncit pentru a fi cel mai bun și asta vreau să fac și eu", a declarat Bolt.
Jamaicanul a estimat că va avea nevoie "probabil de patru sau cinci luni" pentru a se pune la punct cu condiţia fizică, potrivit Reuters. După ce s-a retras anul trecut din atletism, "Fulgerul" Bolt s-a antrenat cu Borussia Dortmund, Mamelodi Sundowns (Africa de Sud) şi Stromsgodset (Norvegia).
Etichete: usain bolt , cristiano ronaldo , lionel messi , bolt ronaldo , debut fotbal bolt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții