"Nu mai încercaţi să ne educaţi!" Fanii lui Hapoel Haifa explică de ce au sărit în apărarea lui Tamaş
07.04.2019, 13:48Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fanii lui Hapoel Haifa au declanşat adevărate manifestaţii de susţinere pentru Gabriel Tamaş, după ce fundaşul român a fost reţinut mai multe zile în Israel. Fotbalistul de 35 de ani a fost prins conducând cu 205 km/h, fără a avea asigurare şi, mai ales, sub influenţa băuturilor alcoolice.
După ce au fost criticaţi de o parte a presei, care consideră că nu este normal să apere o persoană care a comis o infracţiune, suporterii au publicat un comunicat prin care îşi explică acţiunile.
"Există un tribunal care va determina dacă este vinovat şi dacă merită pedepsit. Am venit să-l sprijinim pentru că face parte din familia noastră, este unul dintre fiii noştri. Nu susţinem fapta, susţinem persoana. Într-un stat democratic, pedepsele sunt date de tribunal. Iar Gabriel Tamaş va fi pedepsit potrivit faptelor care vor fi clarificate la tribunal.
Gabi nu a rănit pe nimeni, să nu uităm. A comis o infracţiune în trafic, similară cu multe altele în această ţară. Avocatul său a prezentat curţii 52 de cazuri asemănătoare, în urma cărora cei responsabili nu au fost reţinuţi nici măcar jumătate din numărul zilelor pe care Tamaş le-a petrecut în detenţie. Acest om a fost abuzat brutal, într-un exerciţiu de PR.
Aşa că nu mai încercaţi să ne educaţi! Nimeni nu susţine fapta, dar vom fi aici iar şi iar, dacă unul dintre fiii noştri nu are parte de un tratament egal. Nu vom lăsa pe nimeni singur în momentele dificile şi vom fi mereu aici pentru cei care ne sunt alături", se arată, printre altele, în comunicatul fanilor, citat de ynet.co.il.
Gabriel Tamaș a fost reținut o săptămână
Poliția israeliană l-a reținut pe Gabriel Tamaș, după ce acesta a fost prins conducând cu 205 kilometri/oră, într-un sector de drum unde viteza legală maximă era de 90 de kilometri/oră. Mai mult, acesta se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
Tamaş este la Hapoel Haifa din 2017. În acest sezon a jucat 23 de meciuri în campionat și a înscris două goluri.
O primă decizie luată de conducătorii lui Hapoel Haifa a fost să amâne orice fel de pedeapsă până când Tamaș va scăpa de scandalul în care este implicat în justiție. Abia atunci acesta își va afla sancțiunea, el fiind în arest la domiciliu.
Șase persoane din anturajul lui Hapoel Haifa trebuie să-l supravegheze zilnic pe Tamaș. Cei șase au depus câte 25.000 de secheli (aproximativ 6.000 de euro) pentru eliberarea pe cauțiune a românului, care a plătit și el 30.000 de secheli (aproximativ 7.300 de euro).
Cluburile pentru care a evoluat Tamaș până în prezent: FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Bromwich Albion, CFR, Doncaster, Watford, FCSB, Cardiff City și Hapoel Haifa.
De altfel, Tamaș a fost un jucător exponențial și pentru echipa națională. 65 de prezențe are fundașul în tricoul primei reprezentative.
Etichete: gabriel tamas , hapoel haifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții