Video Nu l-au afectat criticile! George Pușcaș a înscris pentru Reading în meciul cu Derby County
articol scris de Digi Sport05.04.2021, 19:19
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
George Pușcaș a contribuit decisiv la victoria importantă obținută de Reading în etapa a 40-a din Championship, 3-1 cu Derby County.
Atacantul român, care a fost ținta criticilor după 2-3 cu Armenia, meci în care a fost eliminat la 2-1 pentru ”tricolori” pentru un fault dur, cu talpa în pieptul adversarului, a înscris pentru 2-0 în jocul cu Derby County, în minutul 57, după ce Michael Olise deschisese scorul în finalul primei părți.
George Pușcaș, gol pentru Reading în meciul cu Derby County
George Pușcaș a înscris un gol norocos, după o respingere a portarului advers David Marshall, însă are meritul de a fi reacționat perfect după intervenția goalkeeper-ului.
PUSCAS !! pic.twitter.com/rAVDgClzrz
— Le Football en VOD XXXI (@footballvideop) April 5, 2021
După golul atacantului român, Derby a redus din diferență prin Tom Lawrence (79), însă Reading a marcat din nou în minutul 84, la trei minute după ce George Pușcaș a fost înlocuit, prin Lucas Joao, care a stabilit, astfel, scorul final.
Reușita din partea cu Derby a fost doar a patra stagională pentru atacantul român, care a stat departe de gazon din noiembrie până în februarie, din cauza unor probleme medicale.
Datorită victoriei cu Derby County, Reading este pe locul șase în Championship, ultima poziție care asigură prezența în play-off-ul de promovare, cu un punct în fața lui Bournemouth, echipa de pe șapte, care are, însă, un meci mai puțin disputat.
Etichete: championship , george puscas , gol george puscas , reading - derby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții