Video Nicolae Stanciu a debutat cu victorie în fața lui Isăilă. Ce a făcut în prelungirile partidei
07.02.2019, 22:23SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nicolae Stanciu a debutat pentru Al Ahli, într-un meci în care echipa mijlocașului român s-a impus cu 4-2, în fața grupării lui Daniel Isăilă, Al Hazem.
Stanciu a intrat pe teren în minutul 76 şi a primit un cartonaş galben în minutul 84. În prelungirile partidei, fostul jucător al celor de la FCSB a ratat o ocazie mare, înainte ca Al Somah să stabilească scorul final.
Al Ahli ocupă locul trei în clasament, cu 36 de puncte, iar Al Hazem este pe 12, cu 19 puncte.
VIDEO CU REZUMATUL MECIULUI
Sumele reale ale transferului lui Nicolae Stanciu
Nicolae Stanciu a ajuns la Al Ahli la finalul lunii ianuarie şi a fost o surpriză. Cu atât mai mult cu cât se vorbea de o sumă de 10 milioane de euro, plus un salariu de 2,5 milioane de euro. Conform altor surse, ar fi vorba despre 7,5 milioane de dolari mutarea de la Sparta la Al Ahli şi un salariu de 1,4 milioane de euro pentru jucător.
Fostul internaţional Gabi Balint l-a antrenat pe Nicolae Stanciu, în 2013, la FC Vaslui. El nu s-a arătat surprins de decizia lui Stanciu de a pleca în țările arabe, deși putea spera la un transfer la o altă echipă din Europa. Mai mult, Balint spune că Stanciu nu este luptător atunci când vine vorba de cariera fotbalistică.
"E surprinzător transferul, dar mă așteptam. Eu îl cunosc și din punct de vedere psihologic nu prea a evoluat foarte mult. Când a fost transferat la Anderlecht pe bani mulți și a dat de greu a decis să plece. S-a dus unde i-a fost mai ușor. Asta înseamnă că nu e un luptător, e un tip mai superficial", a spus Gabi Balint.
Etichete: al-ahli , nicolae stanciu , daniel isaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții