Neftci Baku - Zira 3-1. Reghecampf a câștigat meciul de care ar fi depins viitorul său în Azerbaidjan
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 19:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Neftci Baku s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Zira, în returul din sferturile de finală ale Cupei din Azerbaidjan.
Neftci Baku - Zira 3-1. Reghecampf s-a calificat în semifinalele Cupei după un meci decis în prelungiri
După 0-1 în meciul tur, Neftci Baku era obligată să câștige cu Zira pentru a se califica în penultimul act al competiției. Formația lui Laurențiu Reghecampf putea decide soarta calificării încă din prima repriză, asta după ce Egor Bogomolskiy a deschis scorul în minutul 3, iar Emin Mahmudov a mărit avansul în minutul 45+3.
Cu toate acestea, Zira a marcat în finalul partidei (min. 89) și a dus meciul în prelungiri. Acolo, elevii lui Reghecampf au restabilit rapid diferența de două goluri, prin Kenny Saief (min. 95).
Spiritele s-au încins în finalul partidei și doi jucători de la Zira au văzut cartonașele roșii: Tamkin Khalilzada (min. 120+1) și Hajili Hajiyev (120+3).
În urma acestui rezultat, Neftci Baku se califică în semifinalele Cupei și urmează să evolueze contra celor de la Turan. În celălalt meci din penultimul act, Gabala o întâlnește pe Sabail.
Pentru Laurențiu Reghecampf urmează ultimul duel din 2022, contra celor de la Shamakhi, programat pe 23 decembrie.
Reghecampf, pe picior de plecare de la Baku, dar nu vine în România
Presa din Azerbaidjan a transmis că Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie, l-ar fi ademenit pe Reghecampf cu un contract pe doi ani, un salariu lunar de 40.000 de euro pe lună și un Bugatti cadou. La câteva zile distanță, azerii au furnizat alte informații.
Se pare că Laurențiu Reghecampf a primit o ofertă din Golf și ar fi tentat să o accepte, mai ales că ar fi vorba despre un salariu cu șase zerouri, însă totul se va decide după partida cu Zira.
”Românul i-a informat pe oficialii din Baku despre o ofertă primită din Arabia Saudită. Tehnicianul, care antrenează în Azerbaidjan din iunie, a declarat că posibilitatea plecării sale în Peninsula Arabică este una reală.
Situația lui va fi clarificată în această lună, după 20 decembrie, ziua meciului cu Zira din Cupă. Dacă Neftchi va fi eliminată, conducerea va hotărî rezilierea contractului cu antrenorul est-european.
Este adevărat că presa din România a scris că Steaua (n.r.- FCSB) și Universitatea Craiova sunt în contact cu Reghe, însă ultimele informații ne arată că tehnicianul în vârstă de 47 de ani este dornic să câștige mai mulți bani și intenționează să accepte oferta saudită”, au scris cei de la sportinfo.az.
- Al-Hilal, Al-Wahda, Al-Wasl și Al-Ahli sunt echipele din Golf pregătite de Reghecampf până acum
- 22 de meciuri, 13 victorii, două remize și 7 înfrângeri a adunat ”Reghe” la cârma lui Neftchi Baku
Etichete: laurentiu reghecampf , neftci baku , zira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții