Moment istoric: Europa, aproape să primească o nouă echipă națională, cu jucători de zeci de milioane de euro
articol scris de Digi Sport18.11.2020, 22:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalul de pe vechiul continent este pe cale să aibă o nouă echipă națională angrenată în competițiile internaționale, precum Liga Națiunilor sau preliminariile campionatelor europene și mondiale.
Echipa națională a Țării Bascilor, aproape să fie acceptată în competițiile internaționale
Potrivit lui Luis Mari Elustondo, președintele Federației de Fotbal din Țara Bascilor (EFF), există un acord cu Guvernul din Spania pentru ca echipa națională să evolueze în întrecerile internaționale.
”Există un acord preliminar între guvernele din Țara Bascilor și Spania”, a anunțat acesta, la Radio Euskadi, potrivit celor de la Marca. ”Pe termen mediu și lung, putem fi considerați o selecționată separată”, a explicat Elustondo.
În decembrie 2018, EFF a primit acceptul să ceară înscrierea în UEFA și FIFA, însă demersul s-a blocat pe drum. Acum, existența oficială a unei echipe naționale a Țării Bascilor pare ”mai aproape, pentru că s-au făcut lucruri care înainte erau oprite”, a transmis președintele federației.
”Trebuie să tratăm lucrurile cu calm. Dar dacă acordul dintre cele două guverne continuă, atunci vom avea cale liberă. Trebuie să insistăm în continuare”, a adăugat Elustondo.
În favoarea prezenței echipei naționale a Țării Bascilor în competițiile oficiale sunt exemplele din Marea Britanie, unde state nesuverane, precum Țara Galilor sau Scoția, au selecționate proprii. De asemenea, și cazul Insulelor Faroe, care aparțin de Danemarca, vine în sprijinul bascilor.
Cum arată echipa națională a Țării Bascilor, antrenată de Javier Clemente
Naționala din Țara Bascilor joacă deja meciuri amicale, nerecunoscute însă de FIFA. Cel mai recent joc a avut loc pe 16 noiembrie 2020, în fața celor din Costa Rica. Țara Bascilor a câștigat cu 2-1, la Eibar, cu golurile marcate de Muniain și Unai Nunez (ambii de la Athletic Bilbao).
Selecționerul echipei este, din 2019, faimosul Javier Clemente, iar printre jucătorii actuali se numără nume cunoscute, precum Inaki Williams (cotat la 30 de milioane de euro) sau Asier Illarramendi (12 milioane de euro).
În octombrie 2019, Euskadi (numele basc al țării) ar fi trebuit să joace un amical cu Argentina, însă meciul nu a fost confirmat oficial de sud-americani și în cele din urmă a fost anulat.
Primul 11 al Țării Bascilor în meciul cu Costa Rica, 16 noiembrie 2020:
- Herrerin - Capa, Nunez, Yeray, Yuri ('55 Aihen Munoz) - Guevara ('55 Manu García), Roberto Torres ('83 Balenziaga) - Williams, Muniain ('65 Oier), Morcillo ('83 Arbilla) - Villalibre ('55 Jon Bautista)
Etichete: iker muniain , tara bascilor , inaki williams , javier clemente , euskadi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții