Mișcare îndrăzneață pentru Germania. Nu știe dacă va câștiga organizarea Euro 2024, dar și-a ales deja coordonatorul
16.08.2018, 12:15SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunţat joi că fostul fundaş Philipp Lahm va fi conducătorul comitetului de organizare a Campionatului European din 2024, în cazul în care Germania va fi desemnată gazda competiţiei.
Lahm (34 ani), fostul căpitan al Mannschaft şi al echipei Bayern Munchen, este în prezent ambasadorul candidaturii ţării sale pentru organizarea turneului final din 2024.
Fostul jucător al lui Bayern Munchen, care a pus capăt carierei sale anul trecut, a afirmat că "va face totul în următoarele săptămâni pentru a aduce EURO 2024 în Germania".
Philipp Lahm a adunat 113 selecţii în reprezentativa Germaniei, cu care a cucerit titlul mondial în 2014, la turneul final din Brazilia.
UEFA va alege gazda EURO 2024 pe 27 septembrie, la Nyon (Elveţia), singura contracandidată a Germaniei fiind Turcia.
22 de trofee a cucerit Lahm de-a lungul carierei. Cu Bayern are 8 titluri de campion în Bundesliga (2006, 2008, 2010, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017), 6 Cupe ale Germaniei (2006, 2008, 2010, 2013, 2014, 2016), 3 Supercupe ale Germaniei (2010, 2012, 2016), o Cupă a Ligii Germaniei (2007), o Ligă a Campionilor (2013), o Supercupă a Europei (2013) și o Cupă Mondială a Cluburilor (2013). Cu naționala Germaniei a câștigat Cupa Mondială din 2014.
Agerpres
Etichete: philipp lahm , germania euro 2024 , campionatul european 2024 , euro 2024 germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții