Mircea Lucescu, un adevărat pedagog la Dinamo Kiev: "Fiecare fotbalist ştie ce să facă"
articol scris de Digi Sport21.02.2022, 08:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu (76 de ani), cel mai titrat antrenor român, o pregăteşte pe Dinamo Kiev din vara anului 2020, când a surprins pe toată lumea cu decizia sa, după ce a antrenat timp de 12 ani la rivala Şahtior.
Mircea Lucescu a fost contestat de fanii lui Dinamo Kiev pentru venirea la echipa din capitala Ucrainei, însă a reuşit să se califice cu gruparea ,,alb-albastră'' în grupele Ligii Campionilor de două ori până acum, să câştige campionatul în primul sezon, dar şi Cupa şi Supercupa Ucrainei.
Dinamo Kiev, şanse mari pentru al doilea titlu consecutiv cu Mircea Lucescu pe bancă: "Îmi place jocul lui"
În acest moment, Dinamo Kiev se află pe locul doi în campionatul din Ucraina, la două puncte în spatele liderului Şahtior. Cu toate acestea, trupa lui Mircea Lucescu este văzută din nou câştigătoare a titlului la finalul sezonului.
Sergey Nazarenko, fost internaţional ucrainean, o apreciază pe Dinamo Kiev şi remarcă jocul pus în scenă la fiecare meci de Mircea Lucescu şi de elevii săi.
"Sunt mai înclinat să cred că Dinamo va câștiga medaliile de aur. Fără supărare pentru Șahtior, dar îmi place mai mult jocul echipei lui Mircea Lucescu. Fiecare fotbalist de la Kiev știe ce să facă pe terenul de fotbal.
În plus, sunt mulți tineri ucraineni alb-albaştri care au demonstrat că pot performa la un nivel înalt", spune Nazarenko, potrivit sport.ua.
Dinamo Kiev va relua campionatul în Ucraina pe data de 26 februarie, când va disputa meciul cu Inhulets, ocupanta locului 14 în clasament.
Mircea Lucescu a ajuns la Dinamo Kiev după ce a scris istorie pe banca rivalei Șahtior
Cu Lucescu la cârmă, Şahtior Doneţk a cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).
Dinamo Kiev a fost cea mai titrată echipă din URSS, cu 13 titluri de campioană, precum şi nouă cupe naţionale şi două Cupe ale Cupelor (1975, 1986).
După destrămarea URSS, Dinamo a devenit de 16 ori campioană a Ucrainei, ultima oară în 2021, şi a câştigat de 13 ori Cupa Ucrainei. Cel mai cunoscut antrenor din istoria clubului este Valeri Lobanovski (1939-2002).
Etichete: mircea lucescu , ucraina , dinamo kiev , nazarenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții