Galerie Foto Mircea Lucescu, primul antrenament la Dinamo Kiev! Antrenorul român le-a ținut un discurs noilor săi elevi
30.07.2020, 18:37Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mircea Lucescu (75 de ani) a condus primul antrenament al lui Dinamo Kiev, echipă pe care a preluat-o recent. tot astăzi, cel mai galonat antrenor român a susținut și prima conferință de presă.
Lucescu i-a cunoscut astăzi personal pe noii săi elevi. Mai întâi, le-a ținut un discurs, apoi a dat mâna cu fiecare.
Galerie Foto
Antrenorul român va avea un salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon la echipa lui Igor Surkis.
Mircea Lucescu: ”Mă simt în stare să fiu pe teren, nu să stau în tribună, nu să dau indicații”
La prima conferință de presă ca antrenor al lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a vorbit despre tratamentul ostil pe care i l-au aplicat fanii echipei, imediat după numirea sa.
"Am emoții, e normal. Am simțit nevoia să răspund pozitiv dorinței președintelui lui Dinamo Kiev. Era o chestie care nu putea fi rezolvată. Mă simt în stare să fiu pe teren, nu să stau în tribună, nu să dau indicații. Sper ca și sănătatea să mă ajute. Totuși, e o vârstă. Sper să profit la maximum de perioada de aici în sensul obținerii unor rezultate importante.
Suporterii sper să schimbe modul lor de a interpreta venirea mea aici. Ar trebui să aprecieze curajul meu de a începe o astfel de activitate. Eu sunt convins că suporterii cei mai buni ai mei sunt persoanele care trec de 70 de ani. Ei mă vor înțelege, mă vor aprecia, mă vor încuraja și vor înțelege că prezența mea este și un exemplu că viața continuă, nu putem noi să o oprim.
Important e să credem că putem. Nu numai eu, ci toți cei care sunt în jurul nostru. Succesul în viață depinde de dorința noastră de a obține ce ne propunem", a declarat Lucescu, la conferința de presă susținută alături de Emil Caras și Arcadie Zaporojanu.
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , antrenament mircea lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții