Messi, Ronaldo, Salah. Cei mai buni 10 jucători pe fiecare poziție, în 2018
26.03.2018, 20:11SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CIES Football Observatory a realizat un studiu în primele trei luni ale anului 2018 și a anunțat care sunt cei mai buni jucători din Top 5 Ligi pe fiecare poziție. Nu lipsesc Messi, Ronaldo, Salah, iar starul Barcelonei este jucătorul cu cel mai bun rating.
Fotbaliștii au fost împărțiți în 7 poziții considerate esențiale de către cei de la Football Observatory, iar în acordarea ratingului s-a ținut cont de cifre, creativitate, dar și abilitatea de lider a fotbaliștilor. Au fost luați în considerare doar jucătorii care au evoluat minim 45 de minut în cel puțin 8 meciuri. Între cei 70 de fotbaliști prezenți există 10 de la Barcelona și 4 de la Real Madrid.
Portari:
Primul în topul goalkeeperilor este portarul lui Tottenham, Hugo Lloris (84.1 puncte din 100). Podiumul este completat de Alisson (83.8), portarul Romei și Areola de la PSG (83.7). În Top 10 se mai află Ter Stegen, Oblak sau Donnarumma, dar nu și Keylor Navas, portarul lui Real Madrid.
Fundași centrali:
Surprinzător, topul începe cu Koulibaly, apărătorul central al lui Napoli. Acesta este urmat de David Sanchez de la Tottenham și Otamendi de la Manchester City. Pe listă se mai află Pique, Thiago Silva sau Chiellini. Lipsește însă Sergio Ramos, căpitanul lui Real Madrid.
Fundași laterali:
Tot un jucător al lui Napoli conduce și la această categorie. Este vorba despre Mario Rui, urmat de Dani Carvajal și Kyle Walker, în timp ce Jordi Alba este al patrulea, Dani Alves pe 7 și Marcelo pe 8.
Mijlocași defensivi:
Neamțul Toni Kroos domină clar, cu un rating de 92,8. Mijlocașul Realului este de altfel jucătorul cu al doilea rating dintre cei 70 prezenți, după Messi. Pe lista închizătorilor îi mai regăsim pe Mousa Dembele, Ivan Rakitic sau Lucas Biglia.
Mijlocași box-to-box:
Danezul Christian Eriksen are cel mai bun rating, fiind urmat de Marek Hamsik și Ilkay Gundogan. De remarcat că la aceată categorie fotbalul spaniol este reprezentat doar de Paulinho, aflat pe ulitmul loc în Top 10.
Aripi:
Așa cum era de așteptat, Lionel Messi este numărul unu, la mare distanță de egipteanul Mohamed Salah, ocupantul poziției secunde. Podiumul este completat de Hakan Calhanoglu, fotbalistul lui AC Milan. Marile surprize din Top 10 sunt tânărul Cengir Under de la AS Roma și Goncalo Guedes de la Valencia.
Atacanți:
Cu 23 de goluri marcate în 2018, Cristiano Ronaldo este primul la capitolul atacanți. Starul Realului este urmat de fostul său coleg Gonzalo Higuain și de englezul Harry Kane. Pe listă îi mai regăsim pe Aguero, Griezmann, Luis Suarez și Firmino.
Etichete: messi , fotbal , ronaldo , salah , top jucatori 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții