Mesajul transmis de Ianis Hagi după amicalul cu Real Madrid. Ce a fost ”extraordinar”
articol scris de Digi Sport26.07.2021, 11:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rangers a încheiat seria partidelor amicale din această vară cu o victorie importantă, 2-1 cu Real Madrid, meci în care Ianis Hagi a jucat până în minutul 60.
La finalul cantonamentului, Ianis Hagi a transmis un mesaj pe Instagram, prin care a recunoscut că ultima perioadă a fost încărcată, dar și că există multe aspecte pozitive înaintea startului oficial în noua campanie. De asemenea, mijlocașul român a salutat revenirea spectatorilor în tribunele stadionului ”Ibrox”, la partida cu Real Madrid.
Mesajul transmis de Ianis Hagi după meciul amical cu Real Madrid
”Fantastic mod de a încheia pre-sezonul. Au fost două meciuri grele unul după altul (n.r. cu Brighton și Real Madrid), dar avem multe lucruri pozitive de luat din fiecare zi.
A fost extraordinar să avem din nou fani pe Ibrox. Ne vedem peste o săptămână. Să înceapă jocurile!”, se arată pe contul de Instagram al lui Ianis Hagi.
Rangers debutează oficial în noul sezon pe 31 iulie, împotriva lui Livingston.
În partidele de pregătire, Ianis Hagi a primit un nou rol de la Steven Gerrard și a jucat inter, poziție mai apropiată de postul său preferat în teren, cel de ”număr 10”, în spatele atacantului. Stagiunea precedentă, mijlocașul român a jucat constant în banda dreaptă a atacatului, iar Gheorghe Hagi consideră că trecerea lui Ianis în centru este de bun augur.
"Am vorbit cu el. Important că e acolo, e meci amical (n.r. cu Real Madrid). A jucat optar ieri (n.r. sâmbătă, cu Brighton), azi nu știu ce a jucat, probabil optar, decar, la mijloc, în trei. E altceva. A progresat, arată bine. Doamne ajută să fie puternic", a afirmat Gică Hagi, despre fiul său.
Cum s-a descurcat Ianis Hagi în amicalul de gală Rangers - Real Madrid
Ianis Hagi a fost titular în meciul amical Rangers - Real Madrid. Românul a trimis un șut pe poartă în minutul 31, când portarul Lunin a reținut mingea expediată de Ianis din lovitură liberă. Ianis a mai pus umărul la o acțiune colectivă în minutul 33, când Lunin a avut două parade la șuturile lui Kent și Lundstram.
Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 60, cu Glenn Middleton. Real Madrid a folosit mai multe rezerve pe Ibrox, în timp ce nume precum Marcelo, Isco sau Odegaard trebuie să-l impresioneze pe Ancelotti în această perioadă de pregătire, altfel vor pleca.
Iată cum au arătat echipele de start în amicalul Rangers - Real Madrid:
- Rangers: McGregor - Tavernier, Helander, Goldson, Barisic - Lundstram, Davis, I. Hagi - Wright, Sakala, Kent
- Real Madrid: Lunin - Odriozola, Chust, Nacho, Marcelo - Odegaard, Blanco, Isco - Lucas Vazquez, Jovic, Rodrygo
Etichete: ianis hagi , amical rangers , rangers real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții