Mega-lovitura pe care vrea să o dea Jose Mourinho la Roma: un star al lui Real, pe listă! Suma cerută de madrileni
articol scris de Digi Sport06.05.2021, 11:13
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho a fost demis de Tottenham pe 19 aprilie, însă la scurt timp s-a înțeles deja cu noua echipă, AS Roma.
Antrenorul portughez va prelua formația din Serie A la finalul acestui sezon, când îl va înlocui în mod oficial pe Paulo Fonseca, dar deja începe să creioneze strategia, cel puțin din punct de vedere al transferurilor, pentru mercato-ul din vară.
Prima lovitură pe care vrea să o dea Jose Mourinho la AS Roma
Potrivit Diario Gol, Jose Mourinho și Tiago Pinto, directorul sportiv al Romei, au stabilit prima țintă importantă a clubului pentru perioada de transferuri din vară: Isco, mijlocașul ofensiv spaniol al lui Real Madrid.
Isco nu se mai află în grațiile lui Zinedine Zidane, dovadă șansele puține pe care le-a primit în ultimele sezoane, iar un transfer încă din vară, cu un an înaintea expirării contractului cu Real Madrid, reprezintă o variantă agreată de toate părțile.
Real Madrid ar solicita aproximativ 30.000.000 de euro pentru a-l ceda pe Isco, jucător care s-ar mai afla și pe lista celor de la Sevilla, care, însă, nu sunt dispuși să achite mai mult de 15.000.000 de euro.
Isco, fotbalist legitimat la Real Madrid din 2013, când s-a transferat de la Malaga, pentru 30.000.000 de euro, a bifat 27 de apariții pentru formația antrenată de Zinedine Zidane în acest sezon, dintre care doar 10 din postura de titular.
- 2 assist-uri a reușit Isco în acest sezon pentru Real Madrid
Etichete: jose mourinho , as roma , isco , oferte isco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții