Marius Şumudică se laudă deja cu o "bijuterie" - stadionul noii sale echipe: "Nu am văzut în viața mea așa ceva"
14.06.2019, 09:12SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marius Şumudică este gata să cucerească din nou Turcia. După ce a petrecut un sezon la Kayserispor, antrenorul de 48 de ani a fost prezentat la Gaziantep Gazişehir, echipă nou promovată.
Şumudică s-a lăsat deja cuprins de entuziasm - abia aşteaptă să debuteze după ce a fost impresionat de facilităţile de la club, în special de stadion. De aceea, bagă mâna în foc că în cel mai scurt timp va umple tribunele. Purtat de val, Şumudică a exagerat însă capacitatea arenei pe care a comparat-o cu cea a lui Bayern Munchen.
"Avem un stadion ca Allianz Arena, are 55 000 de locuri (n.r. 35.000). Nu am văzut în viaţa mea aşa stadion. Suporterii nu sunt atât de mulţi, dar şi în momentul în care am ajuns la Kayseri erau 5.000 de spectatori şi după un an am ajuns la 28.000.
Cu siguranţă voi face tot ţine de mine să ridic media de spectatori şi media fotbalului practicat. Aveam nevoie de Turcia, iubesc această ţară, se mănâncă fotbal pe pâine", şi-a argumentat Şumudică decizia de a reveni în Turcia.
Gaziantep Arena este, într-adevăr, un stadion impresionant, iar comparaţia cu un OZN nu e departe de adevăr. Arena a fost inaugurată acum 2 ani şi, aşa cum remarca şi Marius Şumudică, nu s-a bucurat de o asistenţă de proporţii la meciurile de fotbal. Cel mai mare număr de spectatori,11 851, a fost înregistrat la o partidă cu Fenerbahce.
După ce a plecat din România, unde a fost campion cu Astra Giurgiu, Marius Şumudică le-a pregătit pe Kayserispor, în prima ligă turcă, şi pe Al Shabab, din Arabia Saudită. La fiecare a stat câte un sezon. Gazişehir e a 4-a echipă din străinatate pe care o pregăteşte Şumudică. Antrenorul român a mai lucrat în Emiratele Arabe, la Al Shaab, în sezonul 2012-2013. Şumudică a mai trecut şi pe la Kavala, în 2011, însă a plecat din Grecia fără să debuteze oficial.
Etichete: marius sumudica , allianz arena , gaziantep gazişehir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții