Marius Șumudică, premiat cu ”Oscarul” în Arabia Saudită! Titlul care i-a fost acordat

26.02.2019, 13:26
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Marius Șumudică (47 de ani) este apreciat pe deplin în Arabia Saudită. Jurnaliștii publicației news.akhbarten.com/sports au publicat un material despre ”Oscarurile” acordate în fotbalul de acolo. Astfel, Șumudică, acum la Al-Shabab, a fost desemnat ”antrenorul anului”, fiind considerat cel mai de succes tehnician al momentului. 

”Este unul dintre cei trei antrenori care sunt la echipele lor de la începutul sezonului și are cel mai bun punctaj, 40”, au explicat jurnaliștii arabi.

În afara lui Șumudică, cei de la Al-Shabab sunt mândri deoarece au câștigat și titlul de cel mai bun portar al sezonului, în persoana lui Farouk Ben Mustapha. 

Interesant e că Şumudică a avut un discurs acid la adresa conducerii de la Al Shabab în ultima vreme. Asta în contextul în care în presa arabă s-a vehiculat că nu toţi oficialii ar fi mulţumiţi de român. "Îmi place mai mult să câştig cu 1-0 decât cu 4-3. Dacă nu sunt mulţumiţi de Şumudică, Şumudică poate să plece la Istanbul sau în România. Eu mâine am cinci oferte, dar respect Al Shabab!

Am pierdut doar trei meciuri, sunt pe locul 3, de ce nu îmi face contract de 10 milioane?", a reacționat, tăios”, Șumudică.

Marius Şumudică, purtat pe braţe ca un erou, în Arabia Saudită

Marius Şumudică a făcut din nou spectacol, pe margine, în timpul partidei Al Qadisiya - Al Shabab 0-1. După o perioadă mai grea, Şumi s-a dezlănţuit la finalul confruntării pe care echipa sa a câştigat-o. Trupa românului a suferit mult, ratând ocazie după ocazie, spre disperarea antrenorului. La final, Şumi a fost în centrul atenţiei, fiind purtat pe braţe de elevii săi.

"Şumudică e clar un showman. Câteva din reacţiile sale pe margine au fost epice în disputa cu Al Qadisiya. Golul victoriei a venit abia în minutul 85, după 24 de ocazii", scriu arabii.

Etichete: marius sumudica , al shabab , marius sumudica al shabab


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta pentru Ucraina a provocat anchete urgente din partea guvernului federal de la Canberra.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A auzit cine e în pole-position să fie legitimat de Rapid și a reacționat: ”E ca cel de la FCSB. Peste medie”

UNIC! Mohamed Salah a stabilit 3 recorduri, după ce Liverpool ”a demolat-o” pe Tottenham

Decizia Tribunalului legată de Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și implicarea lor de la CFR Cluj. Au fost 26 de amânări

Andrei Nicolescu, anunț despre transferuri după Dinamo - Rapid 0-0

Citeşte şi

Rapid nu a învins nicio echipă aflată deasupra sa. Cu ce s-a ”lăudat” Șumudică

”Mi-a spus că am fi avut penalty”. Marius Șumudică a dezvăluit discuția cu arbitrul de la Dinamo - Rapid

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de când a fost arestat

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”