Mario Balotelli, la închisoare? Cum a reacționat atacantul de la Monza
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 18:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mario Balotelli (30 de ani) caută să-și relanseze cariera la formația din Serie B, Monza, însă în Peninsulă, au circulat zvonuri potrivit cărora atacantul italian ar fi fost arestat.
Ajuns la 30 de ani, Balotelli caută să ajungă din nou în prim-planul fotbalului mondial. Italianul a debutat cu gol la Monza, formația condusă de Silvio Berlusconi și Adriano Galliani, care are ca obiectiv promovarea în Serie A. Între două sesiuni de antrenamente, "SuperMario" și-a făcut timp să infirme zvonurile potrivit cărora s-ar afla în închisoare.
"Deci aș fi în închisoare? Haha! Băieți, lăsați-mă să-mi revin! Obiectivul meu este Monza și vreau să dau tot ce-mi stă în putință pentru această echipă! Gata cu bârfele stupide și asocierile inexistente! Obiectivul echipei este cu siguranță mai important și mai interesant decât o știre falsă! Să aveți o zi bună și sper că am fost clar", a scris Balotelli pe contul său oficial de Instagram.
Mario Balotelli a infirmat zvonurile potrivit cărora s-ar afla în închisoare și visează să joace din nou în Serie A, cu Monza
Balotelli a avut nevoie de doar cinci minute pentru a-și trece în cont primul său gol pentru Monza. Italianul a debutat la noua sa echipă în runda a 16-a din Serie B, contra celor de la Salernitana. În final, gruparea lui Berlusconi și Galliani s-a impus la scor de neprezentare, 3-0. În următorul joc, cel cu Lecce, încheiat la egalitate, 0-0, atacantul italian nu a făcut parte din lotul lui Brocchi.
Monza ocupă poziția a patra în liga a doua italiană, cu 30 de puncte, după 17 jocuri, la patru lungimi în urma liderului Empoli. Obiectivul este clar: promovarea în Serie A. Pentru trupa lui Balotelli și Boateng urmează confruntarea cu Cosenza, de pe teren propriu, programată sâmbătă.
- 3 milioane de euro este cota lui Mario Balotelli, potrivit Transfermarkt
- Balotelli este unul dintre cei doar 7 fotbaliști care, după 1 ianuarie 2000, au marcat cel puțin 20 de goluri în trei din cele cinci cele mai puternice campionate ale Europei
- 14 goluri în 36 de selecții a reușit Mario Balotelli pentru naționala Italiei
Etichete: mario balotelli , serie b , monza , mario balotelli inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții