Lovitură pentru Real Madrid. Un titular s-a accidentat și ratează finala Cupei Spaniei
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 14:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vești proaste pentru cei de la Real Madrid, care vor fi o perioadă fără unul dintre jucătorii importanți din actuala stagiune.
Internaţionalul croat Luka Modric, mijlocaşul echipei blanco, este indisponibil pentru o perioadă de două săptămâni din cauza unei leziuni la piciorul stâng şi va rata, astfel, finala Cupei Spaniei la fotbal, programată pe 6 mai, informează agenţia EFE.
Real Madrid, fără Luka Modric pentru următoarele două săptămâni
Modric, în vârstă de 37 de ani, s-a accidentat marţi, în cursul meciului pierdut de Real Madrid pe terenul formaţiei Girona (2-4), în Primera Division.
Din cauza acestei accidentări, croatul ar putea rata inclusiv prima manşă a confruntări cu Manchester City din semifinalele Ligii Campionilor, care va avea loc la trei zile după finala Cupei Spaniei, împotriva formaţiei Osasuna Pamplona, notează agerpres.
Antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, îi are în schimb la dispoziţie pe portarul belgian Thibaut Courtois şi pe mijlocaşul Marco Asensio, care au revenit vineri la antrenamente după problemele medicale din ultimele zile.
Alaba și Militao sunt și ei accidentați
La rândul lor, austriacul David Alaba şi francezul Ferland Mendy şi-au continuat munca specifică de recuperare în urma unor leziuni musculare.
Nici fundașul Eder Militao nu va fi disponibil în perioada următoar. Precum cei doi sus menționați, sud-americanul ar putea rata și el prima manșă a duelului cu Manchester City.
Etichete: manchester city , real madrid , accidentare , luka modric , osasuna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții