Galerie Foto Leo Messi le-a prezentat americanilor al 8-lea său Balon de Aur! Momente nemaivăzute în MLS
articol scris de Digi Sport11.11.2023, 12:16
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pe 30 octombrie, Leo Messi (36 de ani) a primit al 8-lea său Balon de Aur, iar starul argentinian și-a prezentat noul său trofeu în MLS.
Sâmbătă noaptea, Inter Miami a pierdut amicalul cu New York City, scor 1-2, însă partida a ieșit în evidență datorită evenimentului de la începutul meciului.
Leo Messi, show în fața americanilor
Galerie Foto
Înaintea meciului, Leo Messi a avut parte de o primire cu totul și cu totul specială. Fotbalistul a intrat pe teren în aplauzele fanilor, cu Balonul de Aur în mână, iar apoi a ținut un discurs, în fața unui stadion plin.
Apoi, Messi a fost integralist în meciul cu New York City, însă nu a reușit să iasă în evidență cu vreun gol sau o pasă decisivă. Pentru decarul celor de la Inter Miami urmează acum meciurile cu Uruguay și Brazilia, din cadrul campaniei de calificare pentru Cupa Mondială din 2026.
Lionel Messi a câștigat detașat Balonul de Aur 2023
Messi a dominat lista primilor 10 cu 462 de voturi, în timp ce Haaland a obținut 357, conform Mirror. Prin urmare, sud-americanul a câștigat detașat, cu o diferență de 105 voturi.
- 1. Lionel Messi - 462 voturi
- 2. Erling Haaland - 357
- 3. Kylian Mbappe - 270
- 4. Kevin De Bruyne - 100
- 5. Rodri - 57
- 6. Vinicius Junior - 49
- 7. Julian Alvarez - 28
- 8. Victor Osimhen - 24
- 9. Bernardo Silva - 20
- 10. Luka Modric - 19
Etichete: messi , balon de aur , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții