Video Lecția pe care Inaki Williams i-a predat-o fratelui său Nico, în momentul decernării medaliilor după Supercupa Spaniei
articol scris de Digi Sport17.01.2022, 15:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Athletic Bilbao a pierdut Supercupa Spaniei în fața lui Real Madrid, 0-2, iar bascii au primit medaliile de argint, decernate învinșilor din ultimul act al competiției.
Nico Williams (19 ani), starul în devenire al celor de la Athletic Bilbao, nu s-a mulțumit cu medalia de vicecampion și, imediat cum i-a fost pusă la gât, a dat-o jos, stârnind nemulțumirea mai experimentatului său frate, Inaki Williams (27 de ani).
Lecția pe care Inaki Williams i-a predat-o fratelui său Nico, la festivitatea de premiere de la finalul Supercupei Spaniei
Chiar dacă a fost prima distincție cucerită în cariera sa de profesionist, Nico nu a ezitat nicio clipă să-și dea medalia jos, un comportament pe care tot mai mulți fotbaliști îl practică în ultima vreme. Inaki Williams a fost cu ochii pe fratele său și a reacționat prompt, după ce a văzut gestul.
Jucătorul cu cele mai multe meciuri consecutive în La Liga i-a făcut semn fratelui său să-și pună la loc medalia, iar acesta l-a ascultat fără să comenteze.
Sezonul 2021/2022 este primul ca profesionist pentru Nico Williams, care s-a impus rapid în angrenajul lui Bilbao. Tânăra extremă a bifat 24 de partide și a punctat de trei ori. Prin comparație, fratele său Inaki a marcat de cinci ori și a oferit două pase decisive în 23 de jocuri.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Nico Williams, potrivit Transfermarkt, iar Inaki Williams este evaluat la 25 de milioane de euro.
VIDEO Jucătorii lui Athletic Bilbao au primit medaliile de finaliști ai Supercupei Spaniei
VIDEO Rezumat Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2
Etichete: athletic bilbao , supercupa spaniei , inaki williams , nico williams , medalii bilbao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții