Ladislau Boloni confirmă numirea la Panathinaikos! Durata contractului + când va conduce primul antrenament
articol scris de Digi Sport17.10.2020, 10:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ladislau Boloni (67 de ani) a confirmat că va prelua formația greacă Panathinaikos, care ocupă locul 12 în Grecia.
După ce a stat la doar trei etape pe banca lui Gent, la începutul acestui sezon, antrenorul român și-a găsit rapid echipă. Deși negocierile cu Panathinaikos erau aproape de final încă de săptămâna trecută, Boloni nu a fost prezentat oficial din cauza unor probleme personale ale antrenorului român.
Ladislau Boloni confirmă numirea la Panathinaikos!
Boloni o va prelua pe Panathinaikos luni, 19 octombrie, când va conduce primul antrenament, astfel că la meciul de duminică, de pe terenul lui OFI Creta, nu va fi pe bancă.
"Contractul este pentru un sezon și jumătate. Înțelegerea nu s-a putut realiza într-o singură zi, având în vedere situația care nu ne permite întâlniri fizice. Am petrecut ultima săptămână la Budapesta, alături de mama și fratele meu.
Am hotărât cu președintele să preiau echipa începând de luni, după ce îmi rezolv problemele persoanale. Patronul și-a exprimat ideile, mi-a spus că își dorește ca echipa lui să revină acolo unde îi e locul în fotbalul din Grecia, deci sunt conștient de așteptările de acolo. Sigur, e imposibil să schimbi lucrurile imediat. Eu cred în muncă, nu în magie.
După un mandat scurt și ratat la Gent, a fost bine să am puțină perioadă de relaxare. Mereu trebuie să ai pregătit bagajul ca antrenor, așa e meseria noastră", a declarat Boloni, pentru Nemzetisport.
Boloni a rezistat doar trei meciuri la Gent
În Grecia, Ladislau Boloni a mai pregătit-o pe PAOK Salonic, în perioada 2011-2012. Românul era liber de contract după despărțirea de Gent, formație la care a rezistat doar trei etape pe banca tehnică, înainte să fie demis.
Ivan De Witte, președintele lui Gent, spunea, luna trecută, că își asumă eroarea de a-l numi pe Boloni, decizia fiind luată în grabă. În plus, tehnicianul nu ar fi avut nici sprijinul jucătorilor sau al fanilor.
"Rezultatele din ultimele meciuri, în special cel cu Eupen, au fost decisive. Vocea suporterilor și a jucătorilor trebuie luată în calcul. Punând toate aceste lucruri împreună, am decis să ne despărțim de Laszlo Boloni.
A fost o eroare de casting. Eu și Michel Louwagie (n.r - directorul sportiv) ne asumăm în totalitate, ne-am grăbit. Nu vreau să dau vina pe antrenor pentru rezultate. E bine că am acționat rapid, pentru că relația dintre el și grup nu era bună", a explicat De Witte, potrivit Le Soir.
Etichete: grecia , ladislau boloni , panathinaikos , gent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții