Kylian Mbappe nu poate fi convins să rămână la PSG! Parizienii i-au înmânat și un cec în alb
articol scris de Digi Sport24.02.2022, 17:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Kylian Mbappe (23 de ani) se află în ultimele luni de contract cu Paris Saint Germain, iar atacantul poate negocia cu orice echipă își dorește.
În ultima perioadă s-a vehiculat că cel mai probabil francezul va ajunge la Real Madrid, doar că parizienii nu vor să renunțe prea ușor de la el și i-au făcut o ofertă greu de refuzat.
Kylian Mbappe nu poate fi convins să rămână la PSG! Parizienii i-au înmânat și un cec în alb
Doar că, potrivit informațiilor spaniolilor de la Marca, Kylian Mbappe a refuzat și ultima ofertă a celor de la Paris Saint Germain pentru a-și reînnoi contractul.
Parizienii i-au înmânat lui Mbappe un cec în alb în care să completeze singur suma pe care o dorește pentru a-și prelungi contractul cu formația din capitala Franței.
Totuși, răspunsul atacantului a fost prompt, iar ”șeicii” s-au lovit de încă un refuz al lui Mbappe.
Mbappe nu le-a oferit parizienilor niciun motiv pentru refuzul său și nici nu le-a transmis ce decizie a luat în legătură cu viitorul său.
Real Madrid s-a săturat: ultimatum pentru Kylian Mbappe! Ce i-au transmis madrilenii atacantului de la PSG
Replica madrilenilor nu ar fi întârziat și i-ar fi dat francezului un ultimatum. În cazul în care nu își va respecta promisiunea făcută formației ”Blanco”, ușa la Real Madrid, echipa sa preferată încă din copilărie, este închisă pentru Mbappe.
Potrivit britanicilor de la The Times, reprezentanții lui Real Madrid i-ar fi transmis lui Kylian Mbappe că nu va aștepta prea mult timp ca el să se hotărască, iar dacă nu își va respecta promisiunea făcută clubului că va ajunge în vară pe Santiago Bernabeu, madrilenii vor uita de el și suma de bani rezervată lui va fi folosită pentru transferul lui Haaland.
Acesta ar fi răspunsul madrilenilor la încercările celor de la Paris Saint Germain să îl convingă pe francez să își prelungească înțelegerea. Se pare că parizienii i-ar fi propus lui Mbappe un contract valabil pe următoarele două sezoane, timp în care acesta ar fi cel mai bine plătit jucător din lume, mult peste Messi și Neymar.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții