Keşeru a depăşit orice aşteptări în Bulgaria. Românul are o medie extraordinară de goluri la echipa campioană
articol scris de Digi Sport27.05.2021, 10:20
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Claudiu Keşeru a ajuns la 34 de ani, dar dacă este cineva care s-a gândit că e terminat, atunci s-a înşelat. Atacantul român trăieşte la Ludogoreţ, în Bulgaria, cea mai înfloritoare perioadă a carierei sale.
Keseru a marcat miercuri un gol în meciul din deplasare cu CSKA 1948 Sofia şi a ajuns la 18 reuşite în acest sezon. De data asta meciul a fost pierdut, dar românul s-a dovedit de multe ori decisiv.
Keşeru a depăşit toate aşteptările la Ludogoreţ. A ieşit golgheter cu 18 goluri
Este golgheterul campionatului pe care Lodogoreţ l-a câştigat încă din 4 mai, când a învins cu 3-1 pe Beroe Stara Zagora, meci în care atacantul nostru a marcat, de asemenea, un gol.
- un milion de euro a plătit Ludogoreţ pentru Keşeru în 2015
Este al 10-lea titlu consecutiv pentru Ludogoreţ.
Claudiu a ajuns la 139 de goluri pentru campioana Bulgariei în 242 de meciuri, adică o reuşită la 1,74 meciuri, ceea ce reprezintă o medie extraordinară! La naţionala României, Claudiu are 42 de meciuri şi înscris de 13 ori.
La ce echipe a mai jucat Claudiu Keşeru:
- Angers 124 meciuri, 42 de goluri
- Nantes 97 meciuri, 16 goluri
- FCSB 48, 28
- Bastia 18, 1
- Libourne 17, 11
- Tours 12, 7
- Al Gharafa 9, 9
Clasament Bulgaria:
1. Ludogoreţ Razgrad 70 puncte
2. Lokomotiv Plovdiv 61
3. ŢSKA Sofia 59
4. Arda Kârdjali 50
5. FC ŢSKA 1948 Sofia 47
6. PFC Beroe Stara Zagora 39
Cota lui Keşeru este două milioane de euro, după ce în 2014 ajunsese la 4 milioane de euro, conform transfermarkt. Mai are contract cu echipa bulgară până pe 30 iunie 2022.
Etichete: golgheter , claudiu keseru , keseru ludogoret
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții