Jose Mourinho, campion la găsit scuze! Ce a putut să reclame portughezul după ultimul semieșec al lui Tottenham
05.01.2020, 22:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tottenham nu se regăsește nici cu Jose Mourinho pe bancă. Spurs a jucat în Cupa Angliei, cu Middlesbrough, dar nu a reușit să se impună. S-a terminat 1-1, iar ”Mou” a izbucnit în stilul caracteristic la conferința de presă de după joc.
”Cred că mingea cu care se joacă în Cupa Angliei e prea ușoară. E ca o minge de fotbal pe plajă. Nu îi ajută deloc pe jucători”, a spus antrenorul lusitan.
Totodată, Mourinho s-a declarat nemulțumit și de golul primit, despre care a spus că ar fi fost anulat pe motiv de ofsaid, dacă ar fi existat sistemul VAR. Folosirea VAR-ului în Anglia este posibilă doar la echipe din Premier League, iar Middlesbrough evoluează acum în a doua ligă.
Jose Mourinho are multe probleme la Tottenham
Rezultatele nesatisfăcătoare nu sunt singura problemă a lui Jose Mourinho. Portughezul e în pericol să rămână fără patru fotbaliști importanți la finalul acestui sezon.
Christian Eriksen este ca și plecat de la Tottenham, fiind în ultimele șase luni de contract cu londonezii. Alți jucători pasibili să părăsească echipa sunt Giovani Lo Celso, împrumutat momentan la Betis, veteranul Michel Vorm, precum și apărătorul central Jan Vertonghen, dorit de Napoli.
Mourinho a preluat-o pe Tottenham pe 20 noiembrie 2019, după plecarea lui Mauricio Pochettino, și a semnat un contract pe patru ani.
Etichete: cupa angliei , jose mourinho , tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții