Joao Felix vrea să se ia la ”trântă”cu Haaland și Mbappe: ”Voi lupta cu ei!”
articol scris de Digi Sport13.10.2021, 19:52
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Joao Felix, vedeta celor de la Atletico Madrid, formație alături de care a devenit campion al Spaniei, are ambiția de a deveni cel mai mare fotbalist al lumii.
Fotbalistul portughez a declarat că este capabil să lupte pentru acest titlu cu Erling Haaland și Kylian Mbappe.
Joao Felix vrea să se ia la ”trântă”cu Haaland și Mbappe: ”Voi lupta cu ei!”
Joao Felix este convins că în viitor, dacă nu va mai avea parte de accidentări așa cum a avut în ultimele sezoane, poate concura cu Kylian Mbappe și Erling Haaland.
”Mă voi lupta cu Haaland și Mbappe pentru titlul de cel mai bun fotbalist. Nu am atins încă cel mai înalt nivel. Am avut multe accidentări în ultimele sezoane, la picior, dar și în alte părți.
Nu am avut un sezon întreg fără accidentări. Când se va întâmpla acest lucru, cred că pot lupta pentru acel titlu”, a declarat Joao Felix, citat de A Bola.
În acest sezon, Erling Haaland, cotat la aproximativ 150 de milioane de euro, are 11 goluri și 4 pase decisive în 8 meciuri oficiale pentru Dortmund.
Cota de piață a lui Kylian Mbappe este cu zece milioane de euro mai mare decât cea a jucătorului de la Borussia Dortmund, iar, în acest sezon, fotbalistul lui PSG a marcat patru goluri și a contribuit cu cinci pase decisive.
Cifrele lui Joao Felix pălesc în comparație cu cele ale lui Haaland și ale lui Mbappe, iar cota de piață a lusitanului este de doar 70 de milioane de euro.
Joao Felix, dorit la Juventus
Joao Felix este jucătorul pe care ”Bătrâna Doamnă” intenționează să-l transfere pentru ca Max Allegri să aibă mai multe opțiuni în atac, alături de Alvaro Morata și Paulo Dybala.
Portughezul de 21 de ani a fost pe lista bianconerilor și pe vremea când exploda la Benfica, dar Atletico Madrid a fost echipa care i-a luat fața plătind 120 de milioane de euro pentru puștiul-minune acum 2 ani.
Joao Felix nu a devenit însă titular indiscutabil la Atletico, fiind afectat și de câteva accidentări. În acest sezon nu are niciun gol marcat în 5 apariții, 3 în La Liga și 2 în UEFA Champions League.
Iar revenirea lui Antoine Griezmann a adus și mai multă concurență în atacul campioanei Spaniei, acolo unde Luis Suarez este punct fix, iar Angel Correa este și el în cărți.
Juventus vrea să profite de această situație și să-i ofere mult mai multe minute portughezului care este bun prieten cu Cristiano Ronaldo.
Etichete: atletico madrid , psg , borussia dortmund , kylian mbappe , joao felix , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții