Italienii au tras linie! Ce au scris despre Cristi Chivu, aflat de 2 ani la Inter Primavera
articol scris de Digi Sport03.10.2023, 17:56
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Retras din activitate în anul 2014, Cristi Chivu (42 de ani) a ales cariera de antrenor, iar în prezent pregătește formația secundă a celor de la Inter Milano.
Italienii au tras linie! Ce au scris despre Cristi Chivu, aflat de 2 ani la Inter Primavera
Aflat pe banca celor de la Inter Primavera, Cristi Chivu a obținut un egal contra Benficăi U19, în cadrul grupelor din Youth League. După meci, jurnaliștii italieni l-au analizat pe antrenorul român și au evidențiat principalele calități ale acestuia din postura de tehnician.
”Chivu, unul și același cu Inzaghi. Ceea ce reiese clar din această comparație este că, la fel ca și echipa lui Simone Inzaghi de la Inter, echipa lui Chivu este imperfectă în construcția ei.
Numeroasele schimbări față de anul trecut au lăsat goluri și, în special, cel al despărțirii de Pio Esposito (acum împrumutat la Spezia) are nevoie de timp pentru a fi umplut de potențiala creștere a altor băieți precum Spinacce sau Sarr.
Totuși, la fel ca prima echipă, acest Inter Primavera este organizat, grație și unui mijloc format din Di Maggio-Stankovic-Berenbruch ale căror caracteristici amintesc foarte mult de cel al lui Barella-Calhanoglu-Mkhitaryan. Imperfect, dar credibil, atât în campionat, cât și în Europa.” au notat cei de la calciomercato.
Cristi Chivu, întrebat de jurnaliștii din Italia despre viitorul său: "Mi-ar plăcea asta"
Chivu a trecut pe la aproape toate grupele de vârstă ale celor de la Inter Milano și s-a vorbit, la un moment dat, chiar despre o posibilă numire a românului pe banca echipei mari. În cele din urmă, fostul internațional a continuat la echipa Primavera, formație alături de care și-a prelungit contractul până în 2024.
- Cristi Chivu și-a început cariera de antrenor în vara anului 2018, la echipa U17 de la Inter Milano
”(n.r. unde se vede peste cinci ani?) Eu nu ştiu ce voi face mâine. Peste cinci ani, mi-ar plăcea să fac parte dintr-un meci important, o finală sau în orice caz un meci decisiv şi să înfrunt unul sau mai mulţi copii pe care i-am crescut. Sau poate să am câţiva alături de mine.
Nu ne-au interesat rezultatele. Ne interesează creşterea individuală, care trece apoi către o creştere colectivă şi abia apoi vin şi rezultatele.
Încercăm să dăm o educaţie sportivă, atletică, să-i pregătim pe jucători pentru momentul în care vor părăsi sectorul de tineret, cu un bagaj pe care îl vor purta cu ei pentru a face o carieră importantă. Rezultatul este consecinţa creşterii. Nu punem niciodată rezultatul înaintea creşterii”, a declarat Cristi Chivu pentru Gazzetta dello Sport.
Etichete: inter , cristi chivu , inter primavera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții