Ionuț Radu pleacă de la Inter! Agentul a anunțat unde îi caută echipă
articol scris de Digi Sport17.04.2022, 16:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionuț Radu (24 de ani) s-a săturat să fie rezerva lui Samir Handanovic la Inter Milano și va pleca în această vară. Dorește să evolueze mai mult și să-și demonstreze calitățile, cum se întâmpla la naționala de tineret a României sau la Genoa.
Anunțul a fost făcut chiar de către unul dintre agenții săi, Crescenzo Cecere. Portarul român s-a întors la Inter în speranța că va primi șanse între buturi, dar acest lucru nu s-a întâmplat, spre dezamăgirea sa.
Ionuț Radu pleacă de la Inter Milano!
De când a fost răscumpărat de Inter de la Genoa, din vara lui 2019, Ionuț Radu a bifat doar doar trei partide pentru Inter - două în Serie A și una în Cupa Italiei.
Agentul său a transmis că există posibilitatea să rămână în Italia, dar și alte campionate din Europa sunt luate în calcul.
”Ne uităm în jur, în Italia și în străinătate. Trebuie să joace și să-și demonstreze valoarea. Cred că vom pleca de la Inter!”, a anunțat Cecere, la microfoanele Tuttomercatoweb.
Ionuț Radu, monedă de schimb
Recent, s-a vorbit de faptul că Ionuț Radu ar putea rămâne în Serie A, fiind pe lista celor de la Torino. Inter Milano a pus ochii pe fundașul central Bremer și ar fi dispusă să-l includă în afacere pe portarul român pentru a mai scădea pretențiile financiare ale torinezilor.
Același lucru ar dori să facă Inter și cu Sassuolo, acolo unde a pus ochii pe Davide Fratessi și Gianluca Scamacca.
Etichete: sassuolo , genoa , torino , ionut radu , crescenzo cecere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții