Îngrijorare în naționala Argentinei, după problemele acuzate de Messi. Cum se simte acum atacantul Barcelonei
articol scris de Digi Sport11.11.2020, 11:23
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Lionel Messi (33 de ani) este incert pentru meciurile Argentinei din această lună, contând pentru preliminariile CM 2022, contra celor din Paraguay (13 noiembrie) și Peru (18 noiembrie).
Fotbalistul Barcelonei a acuzat un disconfort în zona gleznei după meciul cu Dinamo Kiev, din Liga Campionilor, scor 2-1, iar la partida cu Betis, de sâmbătă (5-2), argentinianul a evoluat doar în repriza secundă, când a reușit două goluri.
Îngrijorare în naționala Argentinei, după problemele acuzate de Lionel Messi
Deși Messi ar intenționa să joace în ambele meciuri ale naționalei, selecționerul Lionel Scaloni va lua o decizie după următoarele antrenamente ale jucătorului, scrie TyC Sports. La ultima ședință de pregătire, ieri, decarul a reușit să se antreneze normal.
În schimb, naționala lui Messi a scăpat de o altă grijă înaintea meciului cu Paraguay. Toate testele COVID-19 au avut rezultat negativ, astfel că Scaloni va avea la dispoziție toți jucătorii.
Argentina a început preliminariile CM 2022 cu două victorii la limită: 1-0 contra celor din Ecuador și 2-1 împotriva Boliviei. Din grupa de calificare mai fac parte Brazilia, Columbia, Paraguay, Uruguay, Chile, Peru și Venezuela.
Koeman a explicat de ce Messi nu a fost titular cu Betis
Lăsat pe bancă pentru prima dată în acest sezon, Messi a fost introdus la începutul reprizei secunde. Argentinianul a marcat două goluri și a contribuit la reușita lui Antoine Griezmann.
Ronald Koeman a explicat la finalul meciului care a fost motivul pentru care Messi nu a început din primul minut meciul cu Betis.
"Messi nu a fost apt pentru a începe din primul minut, însă, cu siguranță, prezența lui în repriza secundă a fost foarte importantă.
El a încheiat meciul contra lui Dinamo Kiev cu un disconfort și nu putea juca tot meciul astăzi. Am vorbit cu el și am decis împreună să înceapă ca rezervă", a declarat antrenorul catalanilor.
VIDEO Rezumatul meciului Barcelona - Betis 5-2
Etichete: argentina , lionel messi , cm 2022 , accidentare messi , lionel scaloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții