În ianuarie a ratat transferul la PSG din cauza unei întârzieri de câteva minute, acum a picat vizita medicală!
articol scris de Digi Sport30.06.2023, 16:10
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Hakim Ziyech (30 de ani) are o misiune foarte complicată în încercarea de a pleca de la Chelsea.
În ianuarie, marocanul a fost foarte aproape de trecerea la PSG. Toate părțile se înțeleseseră pentru un împrumut pentru șase luni, însă mutarea nu s-a mai făcut pentru că Chelsea a trimis documentele cu câteva minute după încheierea perioadei de mercato.
Hakim Ziyech a picat vizita medicală la Al-Nassr
Acum, Chelsea s-a înțeles cu gruparea saudită Al-Nassr pentru un transfer definitiv al lui Hakim Ziyech, însă a apărut o altă răsturnare de situație.
Concret, britanicii de la Mirror anunță că transferul nu se mai face pentru că Hakim Ziyech a picat vizita medicală!
Chelsea ar fi încasat 17 milioane de euro pentru transferul lui Hakim Ziyech, care se înțelesese cu cei de la Al-Nassr pentru un contract valabil trei ani.
Chelsea a cedat trei jucători în Arabia Saudită
Hakim Ziyech ar fi fost al patrulea jucător care pleacă de la Chelsea și ajunge în Arabia Saudită.
În această vară, portarul Edouard Mendy a semnat cu Al-Ahli, stoperul Kalidou Koulibaly s-a transferat la Al-Hilal, iar N'Golo Kante a ajuns la Al-Ittihad.
Etichete: al nassr , hakim ziyech
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții