Exclusiv ”Îmi ziceau că sunt un jucător terminat!” A jucat la Dinamo și Craiova și a fost aproape să renunțe la fotbal, după o accidentare horror
07.06.2019, 11:07Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
A jucat la Dinamo și Craiova și a fost aproape să renunțe la fotbal, după o accidentare horror. Este vorba despre Dragoș Firțulescu, jucător pe care toată lumea îl considera terminat după ce s-a accidentat la finalul anului 2017, pe când evolua la Beroe. Acesta nu a reunuțat însă și a reușit să revină pe gazon, având evoluții foarte bune în ultima parte a sezonului recent încheiat.
Firțulescu a stat departe de teren timp de 4 luni și jumătate, iar în prezent evoluează în Bulgaria, la Dunav Ruse, echipă cu care a reușit să se salveze de la retrogradare în sezonul recent încheiat. Mijlocașul de 30 de ani a avut evoluții apreciate de toată lumea, iar ofertele nu au întârziat să apară.
”Mi-am prelungit contractul cu Beroe, dar m-au folosit în doar 4 meciuri, astfel că am decis să rup contractul și să merg undeva să joc. Toată lumea îmi zicea că sunt un jucător terminat. Am avut ofertă din Dubai, dar am decis să rămân în Bulgaria și să arăt cu nu sunt un jucător terminat.
După cinci luni jucate aici, am cinci oferte din Bulgaria și mai multe discuții în alte țări, rămâne de văzut dacă voi continua aici sau voi pleca. Am o clauză mică, pe care o pot plăti chiar eu. Îmi doresc să fiu sănătos și să prind un contract bun.
Am 30 de ani și vreau să mai joc afară. Spre final aș reveni în țară, dar echipa mea favorită joacă în liga a treia, doar la ei aș juca”, a spus Firțulescu pentru Digi Sport.
Galerie Foto
Accidentare Dragoș Firțulescu
Firţulescu a avut un final de an 2017 de coşmar. Când toată lumea se pregătea de sărbători, el a fost nevoit să se opereze după o accidentare teribilă. Acesta a fost accidentat la ligamentul încrucișat anterior. Dacă nu s-ar fi operat, Firțulescu nu ar mai fi putut face niciodată sport.
Ajuns la 30 de ani, Firțulescu a jucat la Universitatea Craiova, FC Caracal, Jiul Petroşani, Alki Larnaca, ASA Târgu Mureş, Universitatea Cluj, FC Olt, UTA Arad, Kaposvári Rákóczi FC, Dinamo Bucureşti, CSM Râmnicu Vâlcea, Pandurii Târgu Jiu, Beroe și Dunav.
12 meciuri, 3 goluri și 6 pase de gol are Firțulescu pentru Dunav
250.000 de euro este cota de piață a lui Firțulescu, conform transfermarkt.com.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții