Imagini spectaculoase cu Deian Sorescu, la primul antrenament cu Rakow. S-a antrenat pe o plajă înghețată
articol scris de Digi Sport26.01.2022, 13:27
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deian Sorescu (24 de ani) a lăsat-o săptămâna trecută pe Dinamo și s-a transferat în campionatul Poloniei, la Rakow.
Fotbalistul român a plecat deja în cantonament cu noua sa echipă și a avut parte de o surpriză când a ajuns în Antalya. Deși, în mod obișnuit, stațiunea Belek are temperaturi mai ridicate, anul acesta este acoperită de ninsori, dar asta nu i-a oprit pe fotbaliștii grupării poloneze să-și desfășoare normal antrenamentele.
Primele imagini cu Deian Sorescu la antrenamentul lui Rakow
Pe site-ul oficial al lui Rakow, au fost postate mai multe fotografii cu sesiunea de pregătire de miercuri. Sorescu a participat și el, însă a apelat la un fes și la un fular circular pentru a îndura condițiile meteo.
Galerie Foto
Suma reală plătită de Rakow pentru Sorescu, "un record în istoria clubului"
Fostul fotbalist al "câinilor" a fost însoțit în Polonia de către Ioan Becali (69 de ani), cel care a spus, înainte de plecare, de pe Aeroportul Otopeni, că Dinamo și-a propus 800.000 de euro, dar va încasa aproape un milion de euro. Presa din Polonia susține că de fapt suma de transfer este alta.
Jurnaliștii susțin că cei de la Rakow ar fi achitat, de fapt, 700.000 de euro, o sumă record în istoria clubului, deși aceasta nu a fost declarată oficial.
"Cei de la Rakow nu a dezvăluit valoarea transferului, dar se pare că suma s-a ridicat la aproximativ 700.000 de euro, care ar fi o sumă record în istoria clubului", au notat cei de la sport.dziennik.pl.
Etichete: antrenament , sorescu , deian sorescu , rakow
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții