Ianis Hagi, rezervă neutilizată pentru Rangers, la doar 4 zile după ce Gică Hagi a criticat neconvocarea la națională
articol scris de Digi Sport18.03.2023, 16:34
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rangers s-a impus în runda cu numărul 29 a campionatului Scoției, 4-2, pe terenul celor de la Motherwell.
Fotbalistul român al grupării britanice, Ianis Hagi, a început partida pe banca de rezerve.
Ianis Hagi, rezervă nefolosită în ultimul meci jucat de Rangers în Scoția
Tehnicianul lui Rangers a decis să nu mizeze pe Hagi niciun minut, iar astfel mijlocașul ofensiv a fost nevoit să privească toată confruntarea de la marginea terenului.
Din luna ianuarie, de când a revenit după accidentare, românul a fost titular într-un singur meci, în cupă, cu Partick Thistle. Astfel, Ianis Hagi a strâns 5 meciuri în care a totalizat 92 de minute jucate.
În ciuda lipsei de protagonism pentru Rangers, Gică Hagi s-a declarat supărat pe Edi Iordănescu pentru că selecționerul nu l-a chemat pe fiul său la echipa națională pentru partidele de la finalul lunii martie.
Gică Hagi, mesaj pentru Edward Iordănescu: „Să nu fii pe o listă înseamnă că nu ești jucător important”
După ce ”Regele” a comentat pe seama faptului că Ianis Hagi nu a fost în vederile selecționerului, directorul tehnic de la Farul a venit cu un nou mesaj după ce lotul ”tricolorilor” a fost definitivat.
Gică Hagi consideră că fiul său este deja un fotbalist consacrat și ar fi meritat să fie cel puțin trecut pe lista preliminară a selecționerului.
„Nu vreau să intru în acest lucru. Nu e treaba mea să vorbesc de convocări. Fiecare antrenor face convocările. Ce am zis eu acum trei zile am zis pentru că se vorbea de o listă preliminară, a străinilor.
Vorbim de un jucător care joacă la unul dintre cele mai titrate din Europa. Am zis părerea mea. Am zis doar de lista preliminară. Restul a fost diversiune, manipulare pe față, diversiune pe față. Trebuia să rămâneți în cadrul în care am rămas eu.
Fizic și-a revenit. Joacă la un club. Vorbesc de o listă. Dacă Ianis nu a fost nici în lista aia, e grav. Eu sunt abilitat, construiesc o echipă. Sunt mândru pentru că sunt tatăl lui Ianis. Eu am devenit tatăl lui Ianis. Am fost la Rangers și mi-au zis că sunt tatăl lui Ianis. Deci, Ianis e deja consacrat. Ianis are deja personalitate. Ianis e deja cineva în lume.
Nu uitați că reprezintă România, ca taică-su. E același brand în lume. Eu, ca manager, trebuia să gândesc ca manager. Să nu fii nici pe lista aia, înseamnă că avem jucători foarte mari în lume. Atunci e greu ca Ianis să prindă lista.
Cine răspunde de convocări își asumă. În rest, eu am vorbit de o listă preliminară. A fost total pe subiect. Eu nu l-am convocat pe Ianis. Am dreptul să o zic. Mă pricep foarte bine. Eu sunt manager, gestionez echipa și avem un nivel foarte bun. Am demonstrat că știu. Am văzut un lucru inexplicabil, să nu fii pe lista preliminară. Să nu fii pe o listă înseamnă că nu ești jucător important. Am rămas (n.r. cu ideea) că Ianis nu este important pentru Edi Iordănescu”, a declarat Gică Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
Convocările pentru meciurile României din luna martie
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).
Etichete: rangers , scotia , ianis hagi , motherwell
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții