Gicu Grozav a înscris al doilea gol consecutiv pentru Kisvarda, în a doua etapă din Ungaria
12.08.2019, 09:48Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Gicu Grozav (28 de ani) a înscris duminică al doilea gol consecutiv din acest sezon pentru echipa sa, Kisvarda, în a doua etapă a campionatului de fotbal al Ungariei.
Atacantul român a marcat singurul gol al echipei sale, învinsă de Debrecen cu scorul de 4-1, în deplasare.
Grozav, care a marcat şi în prima etapă, a înscris pentru formaţia antrenată de Vasile Miriuţă în minutul 28. Golul atacantului român nu a contat prea mult, însă, deoarece echipa sa a pierdut cu 4-1.
Pentru Debrecen au punctat Csaba Szatmari, Kevin Varga, Haruna Garba şi Bence Pavkovics.
Mihai Mincă a fost titular în poarta echipei antrenate de Miriuţă. Grozav a fost şi el integralist, iar fundaşul Cornel Ene a rămas pe banca de rezerve.
În următoarea rundă, Kisvarda va juca în deplasare, pe 17 august, împotriva lui Honved, fosta adversară a Universităţii Craiova din preliminariile Europa League
Grozav şi ceilalţi jucători români ai lui Kisvarda, lăudaţi de Miriuţă
În meciul cu FC Paks, din prima etapă din campionatul Ungariei, Vasile Miriuţă a utilizat trei jucători români. Gicu Grozav, care a marcat unicul gol al partidei, portarul Mihai Mincă, și Sergiu Negruț, care a intrat în minutul 71, în timp ce Claudiu Bumba a rămas pe banca de rezerve.
"Nu pot decât să-mi felicit jucătorii", a declarat Vasile Miriuță, antrenorul echipei gazdă, la finalul partidei cu FC Paks. "Nu cred că am jucat prost. Am jucat împotriva unui adversar bun, știam că va fi un meci greu, dar așa e în prima etapă".
Etichete: grozav , miriuta , kisvarda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții