Foto Gestul făcut de Marius Șumudică după "corecția" aplicată lui Cosmin Contra în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport16.05.2023, 10:12
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Al Raed a trecut cu 5-0 de Damac, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 27 din campionatul Arabiei Saudite.
În urma rezultatului din meciul disputat luni seara, Marius Șumudică și Cosmin Contra sunt vecini de clasament. Al Raed este pe 9 în ierarhie, în timp ce Damac ocupă poziția a 10-a, iar ambele sunt la egalitate de puncte, cu 3 etape înainte de finalul sezonului.
Gestul făcut de Marius Șumudică după "corecția" aplicată lui Cosmin Contra în Arabia Saudită
Galerie Foto
La finalul partidei cu Damac, Marius Șumudică a sărbătorit în stilul caracteristic. Mai întâi, antrenorul român a început să danseze, iar mai apoi a fost ridicat pe brațe de jucătorii săi, iar imaginile au fost distribuite pe rețelele sociale de către cei de la Al Raed.
Totodată, "Șumi" nu s-a abținut și a arătat semnul "Manita", după cele 5 goluri marcate în poarta echipei conduse de Cosmin Contra.
Clasamentul din campionatul Arabiei Saudite
Marius Șumudică abia așteaptă să poarte tricoul lui Cristiano Ronaldo: ”Nu am pătrățelele lui, dar mă încape”
După duelul direct împotriva lui Cristiano Ronald0, pierdut cu 0-4, antrenorul român a transmis, mai în glumă, mai în serios, că va purta tricoul lui CR7 cu prima ocazie în care va fi invitat la o emisiune TV. Toți cei prezenți în platoul emisiunii Liga Digisport au izbucnit în râs după declarația lui Șumudică.
”E la mine aici, îl țin pe umeraș, o să vin îmbrăcat cu el. La prima emisiune la care o să fiu invitat, o să vin cu el îmbrăcat. Am slăbit vreo 14 kilograme și mă încape. Nu am pătrățelele lui Ronaldo, dar mă încape.
Mai avem 5 etape, practic am rămas în prima ligă, ne-am îndeplinit obiectivul. Acum încercăm să mai facem puncte să terminăm la mijlocul clasamentului. Țin să menționez că nu i-am cerut tricoul (n.r.- lui Cristiano Ronaldo). Am vorbit cu el vreo două minute la pauză. Am un apartament la Madeira, pe care-l închiriez jucătorilor străini care ajung acolo.
Atunci, când jucam, directorul sportiv de la Maritimo a devenit partener cu Jorge Mendes, agentul care l-a transferat pe el peste tot. El și-a adus aminte de asta și a ținut să-mi dea amintire tricoul respectiv. De aceea nu l-a dat altcuiva”, a spus Șumudică, la emisiunea Liga Digisport.
Etichete: marius sumudica , arabia saudita , cosmin contra , al raed
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții