George Pușcaș, luat peste picior după ce nu a mai marcat de 7 luni! Fanii lui Reading i-au creat o pagină specială
articol scris de Digi Sport02.11.2021, 14:33
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
George Pușcaș (25 de ani), atacantul lui Reading, nu a înscris niciun gol în acest sezon, iar fanii grupării din Championship au creat o pagină dedicată ”secetei” de reușite a internaționalului român.
Ultima dată când George Pușcaș și-a trecut numele lista marcatorilor a fost pe 5 aprilie 2021, într-un Reading - Derby County 3-1. De atunci au trecut aproape șapte luni și 20 de partidei, iar suporterii englezilor au ajuns la capătul răbdării.
- 7,5 milioane de euro a plătit Reading pentru transferul lui George Pușcaș în 2019.
- 80 de jocuri, 18 goluri și 5 assist-uri a adunat atacantul român la clubul din liga a doua engleză.
Fanii lui Reading au creat un cont de Twitter în care contabilizează zilele scurse de la ultimul gol al lui George Pușcaș
Unul dintre fanii lui Reading a creat un cont de Twitter dedicat lui George Pușcaș. Singura activitate a paginii este aceea de contorizare a zilelor scurse de la ultimul gol al românului pentru trupa din Albion. Astăzi, 2 noiembrie, atacantul a ajuns la 211 zile.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, potrivit Transfermarkt.
- 16 partide (15 în campionat și unul în Cupa Ligii) a adunat Pușcaș în acest sezon pentru Reading, în care a reușit doar un assist.
Pușcaș va avea șansa să spargă gheața în această seară. De la ora 21:45, Reading va evolua în deplasare la Milwall, în Championship. Formația românului are o serie de trei eșecuri consecutive și ocupă locul 16, cu doar 19 puncte adunate după 15 runde.
George Pușcaș este singurul atacant din străinătate convocat de către selecționerul Mirel Rădoi pentru meciurile cu Islanda (11 noiembrie) și Liechtenstein (14 noiembrie), din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
- 24 de selecții și 8 goluri are Pușcaș pentru “tricolori”.
Etichete: championship , george puscas , twitter george puscas , suporteri reading , seceta goluri george puscas , ironie george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții