Video George Pușcaș, din nou providențial pentru Reading! A obținut un penalty și a provocat o eliminare cu Sheffield Wednesday
articol scris de Digi Sport07.03.2021, 09:05
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
George Pușcaș a fost din nou titular la Reading, a doua oară consecutiv după cele trei luni în care s-a confruntat cu probleme medicale, în partida cu Sheffield Wednesday, câștigată 3-0.
După ce la primul joc ca titular din acest an a marcat unicul gol al victoriei cu Blackburn, în duelul cu Sheffield atacantul român a avut din nou o contribuție importantă.
George Pușcaș, din nou providențial pentru Reading
În minutul 29, George Pușcaș a recuperat un balon, profitând de o desincronizare de la Sheffield, și a sprintat spre poarta adversă. Ajuns în careu, atacantul român a fost faultat, obținând o lovitură de la 11 metri și un cartonaș roșu pentru Julian Borner.
George Puscas penalty won vs Sheffield Wednesday pic.twitter.com/qph8bm4Aku
— rovids (@rovids2) March 6, 2021
Din penalty-ul rezultat, Michael Olise a deschis scorul pentru Reading.
În partea a doua, Reading a continuat să domine jocul și a mai marcat de două ori, prin Lucas Joao, în minutul 65, și Andrew Yiadom, în minutul 88, la șase minute după ce George Pușcaș a fost înlocuit.
Datorită victoriei cu Sheffield Wednesday, Reading este pe locul cinci în Championship, de baraj, cu 60 de puncte, șase în spatele lui Watford, ocupanta poziției secunde, ultima care asigură promovarea directă în Premier League.
Etichete: championship , george puscas , reading - sheffield wednesday
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții