George Pușcaș a renăscut sub comanda lui Alberto Gilardino. Românul a marcat din nou pentru Genoa
articol scris de Digi Sport26.12.2022, 23:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Genoa a câștigat pe terenul lui Bari, scor 2-1, într-un meci care contează pentru etapa cu numărul 19 din Serie B.
În urma acestui rezultat, Genoa, echipa lui George Pușcaș, a urcat pe locul trei în clasament și are 33 de puncte acumulate. De cealaltă parte, Bari a coborât pe 4 și rămâne cu 30 de puncte.
George Pușcaș a renăscut sub comanda lui Alberto Gilardino. Românul a marcat din nou pentru Genoa
Fără gol marcat la Genoa până la venirea lui Alberto Gilardino, George Pușcaș a înscris din nou. Atacantul român a deschis scorul în minutul 2 al duelului cu Bari și și-a trecut numele pe lista marcatorilor pentru a doua oară în acest sezon.
Precedentul gol al lui Pușcaș fusese marcat pe 8 decembrie, în victoria celor de la Genoa contra lui Sudtirol, scor 2-0.
- 13 apariții și două goluri are George Pușcaș în acest sezon pentru Genoa
George Pușcaș, impresionat de Alberto Gilardino, noul său antrenor de la Genoa
La finalul meciului cu Sudtirol, câștigat de Genoa cu 2-0, George Pușcaș a fost întrebat de către jurnaliștii italieni ce înseamnă pentru el venirea lui Alberto Gilardino. Atacantul român a avut doar cuvinte mari la adresa acestuia și a dezvăluit ce calități vrea să ia de la actualul său tehnician.
"Sunt foarte fericit. Imediat ce a sosit, i-am văzut reușitele pe YouTube. A fost un mare atacant și vreau să învăț multe de la el, îl voi întreba multe lucruri și sper să ne dea o mână de ajutor.
(n.r. ce ar vrea să 'fure' de la Gilardino) Experiența lui în careu, golurile pe care le-a marcat mereu cu capul. Sunt bine. Având un alt jucător lângă mine, îmi face lucrurile mai ușoare. Indiferent de sistemul pus în aplicare, vreau să performez cât de mult pot”, a spus George Pușcaș, potrivit PianetaGenoa.
Etichete: serie b , genoa , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții