Gafă uriașă a Primei Doamne: ”De ce nu-l iei?”. Selecționerul a rămas ”mască” și a răspuns în doar 4 cuvinte
articol scris de Digi Sport28.01.2024, 16:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Didier Deschamps (55 de ani), selecționerul Franței, a fost prezent la o acțiune caritabilă desfășurată la Spitalul Universitar din Reims, alături de Brigitte Macron (70 de ani), soția președintelui din Hexagon, Emmanuel Macron (46 de ani).
Brigitte Macron: ”De ce nu-l iei?”. Didier Deschamps: ”Pentru că e japonez”
În cadrul unei conferințe de presă, Deschamps a fost chestionat cu privire la parcursul foarte bun al celor de la Reims în Ligue 1, care ocupă locul 6 la jumătatea sezonului. ”Nu am jucători de națională la Reims. Oricum, e foarte bine ce se întâmplă aici”, a răspuns tehnicianul.
Galerie Foto
În acel moment, a intrat în discuție și Brigitte Macron, însă a făcut o gafă uriașă. Prima Doamnă a Franței l-a propus pe japonezul Junya Ito la naționala ”Cocoșului Galic”, lucru imposibil având în vedere că atacantul nu are cetățenie franceză și a adunat peste 50 de jocuri pentru reprezentativa țării sale.
”E un japonez care joacă foarte bine la Reims. Cum îl cheamă? Da, Junya Ito (n.r.- după ce i-a suflat un jurnalist). Didier, trebuie selecționat în echipa Franței. De ce nu-l iei?”, a spus Brigitte Macron, potrivit Quest France.
Pus în încurcătură, Deschamps a răspuns scurt: ”Pentru că e japonez”.
Transferat de la Genk în 2022 în schimbul a 10 milioane de euro, Ito a reușit două goluri și patru assist-uri în cele 17 apariții din acest sezon în Ligue 1.
- 13 goluri în 54 de selecții sunt cifrele lui Ito la naționala Japoniei.
- 10 milioane de euro este cota de piață a internaționalului nipon, conform Transfermarkt.
Etichete: didier deschamps , nationala frantei , brigitte macron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții