Gabriel Tamaș a semnat prelungirea contractului cu Hapoel Haifa. Ce salariu va avea fundașul de 35 de ani
15.06.2019, 20:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabriel Tamaș a semnat un nou contract cu Hapoel Haifa, echipa pentru care va juca și în sezonul viitor. Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook al clubului israelian, chiar dacă sâmbătă presa din Israel anunța că românul va fi dat afară.
Patronul lui Hapoel Haifa, Yoav Katz, a oferit și primele declarații despre mutarea finalizată în seara de vineri, când cei doi au avut întâlnirea decisivă.
”Sunt fericit că va continua alături de noi”, a spus Katz, care însă i-a diminuat contractul fundașului de 35 de ani cu 40%, salariul său ajungând la 120.000 de euro pe sezon. Pe de altă parte, clubul este cel care va suporta cheltuielile după scandalul avut de român cu oamenii legii.
Gabriel Tamaș efectuează muncă în folosul comunității
Gabriel Tamaș a fost obligat să efectueze două luni de muncă în folosul comunității. Fotbalistul a început din 15 mai serviciul în cadrul Spitalului Rambam. De asemenea, interdicția de a părăsi Israelul se va suspenda automat după ce se va fi încheiat perioada pedepsei.
"Sunt foarte fericit că s-a terminat acest scandal, aşa cum îl numiţi voi în Israel. Acum trebuie să mă supun deciziei luate de judecător şi să fac două luni de muncă în folosul comunităţii. Pot răsufla uşurat, sunt foarte fericit. Sunt puţin supărat de ceea ce s-a întâmplat, dar legea e lege, trebuie respectată. Din punctul meu de vedere a fost un abuz de putere, însă este numai punctul meu de vedere", a spus Tamaș, după ce a ieșit de la întâlnirea cu procurorii de pe 14 mai.
Gabriel Tamaș era supărat că anul acesta nu va avea vacanță. "Sunt un străin într-o ţară străină, trebuie să mă supun legii. Sunt fericit pentru că am scăpat de arestul la domiciliu, pot să merg oriunde vreau. Trist este că nu voi avea vacanţă, acum toţi jucătorii sunt în vacanţă", a spus fostul internațional.
Etichete: gabriel tamas , hapoel haifa , gabriel tamas israel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții