Oficial Fotbalistul pentru care Mihai Rotaru a oferit 1.000.000€ a semnat
articol scris de Digi Sport08.07.2024, 19:40
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jeyland Mitchell (19 ani), fotbalistul dorit de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova a semnat cu Feyenoord.
Recent, patronul oltenilor a anunțat că a oferit un milion de euro pentru un fundaș central din Costa Rica, iar digisport.ro a aflat că este Jeyland Mitchell.
Jeyland Mitchell semnat cu Feyenoord
Oferta lui Mihai Rotaru a fost refuzată de către cei de la Alajuelense, iar stopper-ul de 19 ani a prins transferul carierei.
În cursul zilei de luni, 8 iulie, Jeyland Mitchell a fost anunțat ca noul jucător al celor de la Feyenoord, vicecampioana olandei.
Formația din Eeredivisie a trimis în conturile celor de la Alajuelense suma de 2,5 milioane de euro, iar fotbalistul a semnat un contract până în vara anului 2029.
🔴⚪️🇨🇷 Jeyland Mitchell has just signed in as new Feyenoord player, deal confirmed.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 8, 2024
Here Mitchell with his agents Nathan van Kooperen and Kurt Morsink. pic.twitter.com/IiioLLyfHK
- 175.000 de euro este cota de piață a stopper-ului din Costa Rica, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Jeyland Mitchell are deja 7 meciuri pentru naționala mare a țării sale.
Ce a declarat Mihai Rotaru
”Am vrut să cumpărăm și un fundaș din Costa Rica. Am oferit un milion de euro și nu au vrut. Era coechipier cu unul dintre cei doi pe care i-am adus acum. Avea 19 ani și e titular la națională”, a afirmat Mihai Rotaru la Digi Sport.
- Jeyland Mitchell a fost coechipier cu Carlos Mora (noul transfer al celor de la Universitatea Craiova) la Alajuelense, echipă la care a fost transferat în ianuarie 2024.
Etichete: transfer , universitatea craiova , mihai rotaru , jeyland mitchell , feyennord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții