Florin Niță urmează să semneze! Salariu uriaș
articol scris de Digi Sport03.07.2024, 23:00
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Florin Niță (37 de ani) va continua, foarte probabil, la Gaziantep, club pentru care a jucat și sezonul trecut.
Portarul, unul dintre cei mai buni români de la EURO, este liber de contract, iar Gaziantep speră să-l păstreze pentru încă un sezon.
Florin Niță, negocieri avansate cu Gaziantep
Părțile au negociat în ultima perioadă, iar jurnalistul turc Ali Budak a anunțat că sunt aproape să ajungă la un acord.
Ar mai fi de pus la punct doar durata contractului lui Florin Niță. Gaziantep i-a propus un angajament valabil un sezon, dar portarul vrea doi ani de contract.
În privința salariului, Gaziantep i-a propus lui Florin Niță un salariu de 900.000 de euro pe an, cu 50% mai mult decât a încasat anul trecut.
Creșterea salarială este firească, având în vedere că Gaziantep a reușit să se salveze in extremis de la retrogradare, iar o mare contribuție a avut-o Florin Niță, precum Denis Drăguș, care a marcat 14 goluri și s-a transferat la Trabzonspor.
Florin Niță, dorit și în Arabia Saudită, dar și de Rapid
Gaziantep nu este singurul club care l-a ofertat pe Florin Niță în ultima perioadă. Portarul a primit propuneri din Arabia Saudită, dar și din România, de la Rapid.
În discuțiile cu cei din Giulești, Florin Niță a transmis, însă, că prioritatea sa este să rămână în străinătate.
Etichete: florin nita , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții