Florentino Perez a numit ”transferul secolului la Real Madrid” și a surprins pe toată lumea! Nu e Cristiano Ronaldo
articol scris de Digi Sport16.02.2024, 20:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florentino Perez (76 de ani) crede că aducerea lui Toni Kroos (34 de ani) reprezintă ”transferul secolului” la Real Madrid.
Deși în tot acest secol au mai ajuns la Real Madrid jucători ca Zinedine Zidane, Ronaldo Nazario sau Cristiano Ronaldo, preferatul lui Florentino Perez este Toni Kroos.
Toni Kroos, ”transferul secolului” la Real Madrid
Dezvăluirea despre alegerea lui Florentino Perez a fost făcută de Volke Struth, agentul lui Toni Kroos.
”Florentino Perez este un om extraordinar, cu o poveste de viață pe măsură. E afacerist, dar și-a păstrat latura umană. Mi-a explicat de ce îl consideră pe Toni Kroos transferul secolului la Real Madrid”, a declarat Volke Struth, citat de Sport Biblie.
Toni Kroos a semnat cu Real Madrid în vara lui 2014, pentru 25 de milioane de euro. În cei aproape 10 ani petrecuți în Spania, a câștigat trei titluri în La Liga și patru trofee ale UEFA Champions League.
Toni Kroos mai are contract cu Real Madrid până la vară
La 10 ani de la venirea la Real Madrid s-ar putea produce despărțirea lui Toni Kroos de echipa spaniolă.
Mijlocașul german mai are contract până la 30 iunie și, cel puțin deocamdată, nu au existat negocieri pentru prelungirea acordului.
Situația lui Toni Kroos este deocamdată incertă, spre deosebire de a lui Luka Modric, și el în ultimele luni de contract, care va pleca în vară.
Etichete: toni kroos , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții