Federația din Kenya a prezentat noul trofeu din campionatul intern! Este în topul celor mai scumpe din lume
articol scris de Digi Sport09.08.2021, 09:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Federația de Fotbal a Kenyei a prezentat noul trofeu din campionatul intern înaintea încheierii sezonului 2020/2021.
Trofeul este realizat din aur masiv de 24 de carate, are o înălțimea de 80 de centimetri și cântărește nu mai puțin de 11 kilograme.
Federația din Kenya a prezentat noul trofeu din campionatul intern! Este pe locul 6 în topul celor mai scumpe trofee din lume
Trofeul înfățișează un războinic Maasai care ține deasupra capului o minge de fotbal. La bază sunt înfățișate cinci animale care fac partea din fauna Kenyei.
”Am realizat acest trofeu pentru a arăta moștenirea bogată a Kenyei și cultura populației Maasai, care, fără îndoială, este una dintre cele mai cunoscute culturi tradiționale din lume. De asemenea, cele cinci animale, leul, leopardul, zimbrul, elefantul și rinocerul sunt considerate cele mai periculoase animale prădătoare din Africa”, scrie în anunțul oficial publicat pe site-ul Federației din Kenya.
Trofeul a fost realizat manual în Dubai și a fost foarte dificil pentru oficialii Federației să îl aducă în Kenya din cauza pandemiei de coronavirus. Câțiva reprezentanți ai Federației au călătorit în Dubai și au adus trofeul, dar și câteva copii exacte ale acestuia.
Se pare că noul trofeu din campionatul Kenyei este al șaselea ca valoare din lumea fotbalului.Potrivit LIGI Football, Federația din Kenya a plătit peste 50 de mii de dolari.
Trofeul îi va fi înmânat echipei câștigătoare care va fi desemnată la data de 22 august. Tusker FC este echipa care se află în acest moment pe primul loc cu un total de 55 de puncte.
Etichete: trofeu , fotbal , kenya
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții