Fanii lui Bayern Munchen, pregătiți să-l huiduie pe Robert Lewandowski: ”Un mercenar!”. Muller face apel la calm
articol scris de Digi Sport10.09.2022, 10:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Robert Lewandowski (34 de ani) se întoarce pe Allianz Arena din Munchen, la doar o lună după ce s-a transferat la Barcelona, cu ocazia partidei dintre cele două formații, din etapa a doua a Grupei C din Liga Campionilor.
- Partida dintre Bayern Munchen și Barcelona este programată marți, 13 septembrie, de la ora 22:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport pentru abonații DIGI RCS&RDS.
Fanii lui Bayern continuă să fie supărați pe Robert Lewandowski
Cu această ocazie, o parte a fanilor lui Bayern Munchen îi pregătesc un cor de fluierături atacantului polonez, deoarece și-ar fi cerut cu insistență transferul la Barcelona, în această vară, cu toate că avea o propunere de prelungire a contractului pe masă.
Christian Falk, un jurnalist neamț cu legături strânse printre liderii de galerie ai celor de la Bayern Munchen, a aflat că suporterii nu sunt foarte încântați să-l vadă pe Robert Lewandowski în tricoul Barcelonei și îl consideră un ”mercenar”, anunță cotidianul german ”Bild”. În plus, o parte a suporterilor lui Bayern sunt hotărâți să-l fluiere copios pe jucător, în meciul direct, de marți.
La auzul acestor vești, experimentatul fotbalist al celor de la Bayern Munchen, Thomas Muller (32 de ani) îi îndeamnă pe fani la calm, deoarece Robert Lewandowski a făcut multe lucruri bune pentru Bayern și nu merită un asemenea tratament.
”Lewy a făcut multe pentru club. Suporterii își vor exprima emoțiile. Ca fost coechipier, cu toate trofeele câștigate, îmi doresc să fie întâmpinat cu căldură. Dar, vom vedea marți”, a declarat și Thomas Muller.
Robert Lewandowski se poate revanșa în fața lui Julian Nagelsmann
Nemții vorbesc și despre o posibilă revanșă a lui Robert Lewandowski, față de antrenorul celor de la Bayern Munchen, Julian Nagelsmann.
Tehnicianul și-a dat acordul ca polonezul să fie vândut la Barcelona, deoarece nu era mulțumit de pressing-ul pe care acesta îl făcea, ceea ce afecta ”nivelul de energie” al colegilor săi, care erau obligați să alerge mai mult pentru a-i compensa pasivitatea.
Robert Lewandowski are un start de sezon excelent la Barcelona: a marcat opt goluri în primele cinci meciuri oficiale.
Trei dintre goluri au fost marcate în urmă cu câteva zile, în victoria Barcelonei din Liga Campionilor, contra celor de la Viktoria Plzen, scor 5-1.
Etichete: barcelona , bayern munchen , robert lewandowski , thomas muller
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții