Fanii celor de la Parma și-au pierdut răbdarea cu Dennis Man: „Vindeți-l! E lipsit de respect să-l mai vedem în teren”
articol scris de Digi Sport13.03.2023, 07:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dennis Man (24 de ani) a fost aspru criticat de către suporterii celor de la Parma pentru evoluțiile sale mult sub așteptări din acest sezon.
Dennis Man, făcut praf de fanii de la Parma: „Vindeți-l! E lipsit de respect să-l mai vedem în teren”
Fotbalistul român a jucat în 20 de partide din Serie B, însă a reușit doar patru goluri și două pase decisive.
În ultima etapă, Dennis Man a evoluat 80 de minute împotriva celor de la Sudtirol, dar nu a reușit să își ajute echipa să câștige.
Meciul din Emilia-Romagna s-a încheiat 0-0, iar mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost notat doar cu 5,5 de către cei de la ParmaLive. Acest lucru a declanșat nemulțumirea fanilor „cruciaților”, care l-au criticat dur pe Dennis Man pentru ultimele sale evoluții.
”Vindeți-l! E lipsit de respect să-l mai vedem în teren”
”Nu nimerește un șut ca lumea”
”Ca de obicei, de neprezentat, greu de privit”, sunt doar câteva dintre mesajele fanilor de la Parma pentru Dennis Man.
”Când avansează, e pericol. Defensiva lui Sudtirol nu a putut face față vitezei și șerpuirilor românului, care a avut multe ocazii.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit site-ului transfermarkt.com.
Ce spune Giovanni Becali despre Dennis Man
Giovanni Becali a vorbit în presa din Italia despre situația lui Dennis Man, jucătorul celor de la Parma.
”Man este un jucător extrem de talentat, dar trebuie să fie sută la sută, la fel ca Mihăilă, pentru a merge mai departe.
Parma a cheltuit mulți bani, dar au nevoie de mai mulți experți în fotbal. Președintele clubului este foarte bogat, dar trebuie să fie abordat de mai mulți experți pentru a crea o echipă care poate reveni în Serie A”, a spus Giovanni Becali pentru TuttoMercatoWeb.
Etichete: parma , dennis man , dennis man fani parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții