"Ești un zero ca fotbalist!". Un internațional refuză să mai joace din cauza lui Roy Keane. Scandalul e uriaș
11.09.2018, 12:56SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La începutul acestei veri, un scandal uriaș s-a petrecut în cantonamentul echipei naționale a Irlandei. Roy Keane, asistentul selecționerului Martin O'Neill, i-a jignit ca la ușa cortului pe internaționalii Harry Arter și Jonathan Walters. Mai mult, unul dintre aceștia a anunțat că atât timp cât fostul căpitan al lui Manchester United se va mai afla în staff-ul echipei el nu se va mai prezenta la națională. Episodul a fost făcut public de către un al treilea fotbalist.
Stephen Ward, legitimat la Burnley, este cel care a dezvăluit ce s-a petrecut la hotel, după ce Harry Arter de la Cardiff City și Jonathan Walters de la Ipswich Town nu s-au antrenat o dată, urmând sfatul doctorului.
Totul a început după ce Roy Keane le-ar fi reproșat celor doi fotbaliști că simulează accidentări. Keane a fost extrem de nervos, povesteşte Ward, care mai spune că celebrul fotbalist irlandez a urlat la ei şi i-a insultat.
"Onanistule! Ești zero ca fotbalist. Dacă aș fi decis eu, nu te-aș fi luat niciodată la națională", i-a strigat lui Arter. Apoi, l-a atacat la fel de agresiv pe Walters. Dacă Arter a preferat să tacă, Walters l-a înfruntat și puțin a lipsit ca cei doi să se ia la bătaie.
În aceste condiții, Arter l-a anunțat pe Martin O’Neill că, atât timp cât Keane va fi la lot, el nu va mai veni la națională. Mai mult de atât, un alt nume mare al fotbalului irlandez, Liam Brady, i-a cerut demisia lui Roy Keane.
“Keane l-a făcut în toate felurile pe Arter. Nu era prima oară când se ciocneau. Nimeni nu a fost surprins când a auzit că Arter nu mai vrea să audă de națională” a spus un martor al incidentului, în timp ce Harry Arter desclara în 2017 despre Roy Keane că "fiecare jucător de la națională încearcă să-l impresioneze pe Roy Keane pentru a-i câștiga respectul. A fost unul dintre cei mai buni mijlocași ai generației sale".
Cu această ocazie, presa din Irlanda și-a amintit că, în 2002, Keane a părăsit naționala chiar înaintea Mondialului, susținând că Mick McCarthy, selecționerul de la acea vreme, l-a acuzat că inventează leziuni pentru a nu juca în amicalele mai puțin importante. Culmea, chiar înainte să plece, Keane l-a jignit pe McCarthy în același fel: "Mick, ești un mincinos! Ești un onanist nenorocit. Ai fost o nulitate ca jucător, așa ești și ca antrenor. Poți să-ți bagi Mondialul în fund!".
Etichete: roy keane , roy keane irlanda , roy keane scandal , keane scandal nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții