Emmanuel Macron insistă ca Mbappe să joace la Jocurile Olimpice. Președintele Franței s-a întâlnit cu tatăl jucătorului
articol scris de Digi Sport06.05.2024, 12:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Emmanuel Macron este foarte preocupat de problema Kylian Mbappe și își dorește foarte mult ca atacantul să joace la Jocurile Olimpice de anul acesta, programate la Paris.
Președintele Franței abordează această problemă destul de des, iar în ultimul interviu a dezvăluit că a discutat chiar cu tatăl celebrului fotbalist, pe această temă.
Emmanuel Macron l-a întrebat pe tatăl lui Kylian Mbappé dacă fiul său va reprezenta Franța la Jocurile Olimpice. Răspunsul a fost favorabil
Emmanuel Macron este convins că Mbappé dorește să participe la Jocurile Olimpice și a transmis un mesaj prin care a cerut cluburilor care au contracte cu sportivi francezi să nu le blocheze acestora drumul spre competiția ce va fi găzduită de Paris, vara aceasta.
”Sper cu adevărat că toate cluburile europene vor acorda sprijin jucătorilor francezi, așa cum au făcut cluburile franceze. Acesta este spiritul olimpic!”, a declarat Emmanuel Macron, într-un interviu acordat ”La Tribune Dimanche” și preluat de Marca.
Mesajul este clar pentru Real Madrid, gruparea cu care Mbappe se pare că are deja un contract semnat și unde va ajunge din vară. Nu este însă clar dacă oficialii clubului din Madrid sunt cei care se opun acestei participări sau jucătorul este cel care nu vrea să riște să se accidenteze. ”Adevărul este că nu mă gândesc la Jocurile Olimpice. Sunt concentrat pe prezent și prezentul acum este la PSG”, a spus Mbappe.
- Citește și: Soția lui Emmanuel Macron a oferit prima reacție în legătură cu plecarea lui Mbappe de la PSG
Doar că președintele Franței este foarte preocupat de această problemă și a dezvăluit că a abordat acest subiect într-o discuție cu tatăl jucătorului. ”L-am întâlnit pe tatăl lui Mbappé săptămâna trecută și i-am pus această întrebare. Mi-a spus: `Vrea să joace`”, a adăugat președintele francez.
Emmanuel Macron a încercat să blocheze transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid
Emmanuel Macron s-a implicat în cazul Kylian Mbappe și în anul 2022 când negocierile cu PSG intraseră în impas. A discutat personal această chestiune cu atacantul și i-a cerut să nu plece de la formația franceză.
”Niciodată nu mi-am imaginat că voi discuta cu președintele (Macron) despre viitorul meu, despre viitorul carierei mele. El mi-a spus: 'Vreau să rămâi. Nu vreau să pleci acum. Ești foarte important pentru țară'”, a confirmat chiar Mbappé în New York Times.
Nu este clar dacă intervenția lui Macron a avut un rol în aceste tratative, dar cele două părți au semnat atunci un contract pe un an.
Etichete: kylian mbappe jocurile olimpice , emmanuel macron kylian mbappe , kylian mbappé jo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții