Echipa lui Olăroiu nu a făcut față liderului. Jiangsu a ratat podiumul, după a doua înfrângere în mandatul românului
20.05.2018, 19:11SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cosmin Olăroiu a ratat șansa de a urca pe podium în China, alături de Jiangsu Suning. Echipa antrenorului român a pierdut, duminică, pe terenul liderului Shanghai Sipg, scor 2-0 (0-0), în etapa a 11-a din Super Liga chineză.
Wu Lei (48) şi Oscar (90) au fost marcatorii golurilor care i-au adus lui Olăroiu a doua înfrângere de când antrenează în China.
Brazilianul transferat de Shanghai SIPG de la Chelsea în ianuarie 2017 a fost de neoprit în meciul de duminică. Omul pentru care chinezii au plătit 60de milioane de euro a pasat la primul gol, înainte să închidă tabela pe final.
În 10 meciuri disputate de Jiangsu Suning de când a fost preluată de Cosmin Olăroiu, echipa are 7 victorii, un egal și două înfrângeri.
După această înfrângere, Jiangsu a rămas pe locul al 4-lea, cu 19 puncte, iar Shanghai pe primul loc, cu 23 de puncte, la egalitate cu Shandong Luneng, de pe locul 2. Poziția a treia e ocupată de Beijing Guoan, cu 22 de puncte.
Etichete: olaroiu , jiangsu suning , olaroiu jiangsu suning , olaroiu china , infrangere olaroiu , infrangere olaroiu china , olaroiu infrangere china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții