Echipa de care se teme Kasper Hjulmand, selecționerul Danemarcei, la Cupa Mondială din Qatar: ”Ne-am fi dorit să îi evităm!”
articol scris de Digi Sport01.04.2022, 22:24
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Tragerea la sorți a grupelor pentru Cupa Mondială din Qatar din 2022 a avut loc vineri seară la Doha.
Echipa de care se teme Kasper Hjulmand, selecționerul Danemarcei, la Cupa Mondială din Qatar: ”Ne-am fi dorit să îi evităm!”
Danemarca a ajuns în grupa D la Campionatului Mondial din Qatar 2022, alături de Franța și Tunisia. A patra echipă care va face parte din grupa D urmează să se decidă între Peru, Australia și Emiratele Arabe Unite.
Kasper Hjulmand, selecționerul danezilor, a transmis că nu este deloc încântat că Danemarca a nimerit în aceeași grupă cu campioana mondială en-titre, Franța.
”Nu este foarte bine. Ne-am fi dorit să evităm Franța, pentru că sunt destul de sigur că este una dintre cele mai bune echipe din lume cu jucătorii talentați pe care îi are la dispoziție.
De asemenea, cred că ultima echipă, posibil Peru, este o echipă incredibil de puternică”, a transmis selecționerul Danemarcei, Kasper Hjulmand, citat de Reuters.
Danemarca se va baza și pe Christian Eriksen care a revenit în forță după infarctul de la EURO 2020
Danezii au luat parte și la ultimul turneu final, EURO 2020, când naționala condusă de la margine de Kasper Hjulmand era zguduită de incidentul care l-a avut în prim plan pe Christian Eriksen.
Vedeta naționalei a suferit un stop cardiac în meciul cu Finlanda, dar medicii l-au salvat chiar pe gazon.
La nici un an de la acel incident, Eriksen a revenit pe teren și a marcat deja pentru prima reprezentativă a Danemarcei, în cele două meciuri amicale disputate în luna martie, cu Serbia (scor 3-0) și cu Olanda (scor 2-4).
Etichete: franta , cupa mondiala , danemarca , kasper hjulmand
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții