E oficial! PSG are probleme cu fair play-ul financiar, dar Nasser al-Khelaifi a intrat în Comitetul Executiv UEFA
07.02.2019, 16:05SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aşa cum se anunţase de câteva zile, preşedintele lui Paris St. Germain, Nasser al-Khelaifi, a fost ales în Comitetul Executiv al UEFA. O alegere controversată, în condiţiile în care campioana Franţei este una dintre echipele cu cele mai mari probleme legate de aplicarea fair play-ului financiar.
De altfel, preşedintele La Liga, Javier Tebas, a trimis o scrisoare deschisă, prin care solicita ca Al-Khelaifi să nu fie acceptat.
Spaniolul şi-a motivat cererea prin faptul că beIN Sport, canalul care este deţinut de oficialul lui PSG, are drepturile TV ale competiţiilor organizate de forul european, iar gruparea de pe Parc des Princes nu ar respecta prevederile fair play-ului financiar. Demersul a rămas însă fără rezultat, astfel că Al-Khelaifi i-a luat locul în Comitetul Executiv lui Ivan Gazidis, fostul director general al lui Arsenal, în prezent la AC Milan.
Nasser Al-Khelaifi a fost votat în unanimitate de cele 55 federaţii naţionale să facă parte din Comitetul Executiv al UEFA, ca reprezentant al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), cu un mandat până în 2021. Preşedintele ECA, italianul Andrea Agnelli (Juventus), făcea parte deja din Comitetul Executiv al UEFA.
Aleksander Ceferin a fost reales preşedinte al UEFA
Croatul Davor Suker, ungurul Sandor Csany şi spaniolul Luis Rubiales, preşedinţi ai federaţiilor de fotbal din ţările lor, se numără printre cei 7 membri noi care au fost votaţi pentru a face parte din Comitetul Executiv al UEFA, cu prilejul Congresului de la Roma.
Sandor Csany (Ungaria/49 de voturi), Davor Suker (Croaţia/47), Luis Rubiales (Spania/47), Fernando Gomes (Portugalia/45), Jesper Moller Christensen (Danemarca/40), Armand Duka (Albania/36) şi Andrei Pavelko (Ucraina/27) au ocupat posturile vacante din Comitetul Executiv al UEFA, cu un mandat de patru ani.
Florence Hardouin (Franţa) a fost realeasă ca reprezentantă a fotbalului feminin.
Tot joi, slovenul Aleksander Ceferin a fost reales preşedinte al UEFA, în unanimitate, în calitate de candidat unic, cu un mandat până în 2023.
Etichete: uefa , fair-play financiar , nasser al-khelaifi , comitet executiv uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții