E gata! Kylian Mbappe s-a hotărât după meciul Real Madrid - PSG. Marca a anunțat unde va juca din vară
articol scris de Digi Sport11.03.2022, 20:55
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Partida Real Madrid - PSG 3-1 a fost decisivă pentru viitorul lui Kylian Mbappe (23 de ani). Jurnaliștii de la Marca susțin că internaționalul francez este acum convins să facă pasul pe Santiago Bernabeu în vară.
Mbappe a marcat ambele goluri ale lui PSG în dubla cu Real Madrid din optimile UEFA Champions League, însă nu a putut evita eliminarea echipei sale în fața celui mai titrat club din istoria competiției. În schimb, în ciuda dezamăgirii trăite pe Santiago Bernabeu din cauza rezultatului, starul din Hexagon s-ar fi decis să accepte oferta liderului din La Liga.
Marca susține că transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid nu mai poate fi împiedicat! Meciul din UCL l-a convins pe francez
Jucătorul lui PSG a fost ovaționat de suporterii lui Real Madrid și ”s-a simțit ca acasă pe Bernabeu”, notează jurnaliștii iberici. A fost momentul în care ”atât el, cât și familia lui, și-au dat seama că banii nu sunt totul”, iar transferul său la Madrid nu mai poate fi împiedicat.
”Kylian Mbappe a ajuns pe Santiago Bernabeu ca jucător al lui PSG, dar a plecat convins că decizia pe care a luat-o cu mult timp în urmă, aceea de a se transfera la Real Madrid, a fost cea corectă”, au adăugat cei de la Marca.
VIDEO Rezumat Real Madrid - PSG 3-1
Kylian Mbappe a așteptat 24 de ore după Real Madrid - PSG 3-1. Ce a postat pe rețelele sociale
Mesajul francezului postat pe rețelele sociale la finalul jocului cu Real nu a trădat intențiile sale de a merge la Madrid.
"Champions League a fost un obiectiv uriaș pentru noi, dar l-am ratat. Acest sezon nu e încheiat și, indiferent de ceea ce se va întâmpla, noi vom continua să fim puternici și să ne luptăm până la ultimul meci.
Le mulțumesc fanilor care ne-au susținut și care au făcut deplasarea. Aici e Paris!", a scris Mbappe, pe Instagram.
Kylian Mbappe a fost de trei ori aproape de Real Madrid
Madrilenii au încercat cu disperare să-l aducă pe Mbappe în ultimii doi ani, iar starul francez a fost aproape de transfer de trei ori.
Prima dată a fost când avea doar 14 ani, iar madrilenii au luat legătura cu tatăl fotbalistului, Wilfried, când Mbappe a fost invitat la un trial, chiar sub ochii marelui Zinedine Zidane. A mers la un meci cu Espanyol, apoi a făcut un antrenament, iar ulterior și-a făcut o poză cu Cristiano Ronaldo. Cu toate că totul părea bătut în cuie, familia sa a ales AS Monaco.
În 2017, la 18 ani, Mbappe a devenit campion cu Monaco și a ajuns în fazele finale din Champions League, moment în care a atras atenția Barcelonei și a lui Liverpool.
La acea vreme, agentul care se ocupa de transferurile de la AS Monaco era Jorge Mendes, nimeni altul decât cel care îl reprezintă pe Cristiano Ronaldo. El a dorit să-l ducă pe Mbappe la Real Madrid. Însă nici această a doua încercare nu a avut sorți de izbândă, pentru că familia atacantului a refuzat.
În vara lui 2021 a fost ultima tentativă a lui Mbappe de a ajunge la Real, însă de acea dată atacantul era cel care a cerut asta, iar PSG s-a opus. Acum însă nu va mai avea ce să facă, iar la vară, Mbappe va fi jucătorul lui Real Madrid, când va părăsi PSG liber de contract.
Etichete: real madrid psg , kylian mbappe , kylian mbappe real madrid , transfer kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții